Menu
in

Aeroportul Otopeni, sat fără câini



Cea mai importantă poartă de intrare în România, Aeroportul Internaţional “Henri Coandă”, pare imposibil de gestionat de către autorităţi. Cazul de anul trecut, al tinerei japoneze care a fost “săltată” de un pretins taximetrist, apoi violată şi ucisă, a atras atenţia publică cu privire la managementul defectuos al aeroportului. Bagaje “filtrate” de angajaţi, tâlhării şi curse spre oraş operate de falşi taximetrişti, sunt doar câteva din numeroasele probleme cu care se confruntă cei care aterizează în România.

Ministrul Transporturilor, liberalul Relu Fenechiu, a făcut un prim pas în reorganizarea Aeroportului Otopeni prin reinstaurarea în funcţia de director a lui Cornel Poteraşu. Acelaşi director fusese destituit în 31 august anul trecut în urma scandalul izbucnit după uciderea studentei japoneze. În 15 august 2012, în comuna Corbeanca, judeţul Ilfov, într-o zonă împădurită, în apropierea DN1, Nicolae Vlad a ucis-o pe Yurika M. (cetăţean japonez), cauza morţii victimei fiind reprezentată de asfixia mecanică prin comprimare cervico-toracală, a explicat Ministerul Public. Japoneza a fost abordată de Nicolae Vlad la scurt timp după ce a coborât din avion, la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, el propunându-i s-o ducă cu taxiul la locul de destinaţie. Tânăra şi Vlad au coborât însă la marginea pădurii, unde două zile mai târziu femeia a fost găsită moartă. La începutul lunii octombrie, ministrul de Interne a anunţat că Aeroportul Otopeni are un post permanent al Jandarmiei Române, unde vor lucra 31 de jandarmi, şi că forţele de securitate au fost reorganizate astfel încât cei care vin pe acest aeroport să se simtă în siguranţă.

Taximetrie ilegală

Ani de zile autorităţile au încercat, fără succes, să rezolve problema taximetriei ilegale de la Aeroportul Otopeni. Sute de taximetrişti sunt amendaţi, anual, pentru că nu respectă regulile de tarifare şi calitatea serviciilor. Acest lucru nu-i descurajează, însă, pe “rechini”, aceştia fiind conştienţi că o cursă de la aeroport până în centrul Capitalei le poate aduce de la un străini chiar şi 50 de euro, o sumă de 5 ori mai mare decât cea normală.

Mai grav este că taximetriştii pirat îşi racolează victimele chiar din incinta aeroportului, lucru ilegal şi care ar trebui stopat de paza aeroportului. Nici măcat firmele de taxi autorizate pentru transportul persoanelor nu respectă tariful unic de 3,5 lei/km, spun autorităţile, care se văd legate de mâini şi de picioare în acest caz.

Român tâlhărit pe aeroport

Anul trecut, un român care se întorcea din Irlanda a avut parte de o primire neplacută în ţară. Bărbatul a fost acostat de două persoane ce au pretins că sunt oameni ai legii, doar că aceştia s-au dovedit a fi hoţi. El s-a urcat în maşina celor doi, care l-au dus până la marginea oraşului Otopeni. Acolo l-au jefuit, l-au aruncat din maşină şi au plecat. Prejudiciul se ridică la 500 de euro, bani pe care cei doi se pare că încercau de mult timp să-i recupereze de la victimă. Politistii au reuşit să-i identifice pe cei doi hoţi, un poliţist local din Prahova şi un recidivist.

Bagajele, scotocite de angajaţii aeroportului

Nici bagajele călătorilor nu sunt în siguranţă pe aeroportul “Henri Coandă”. Pasagerii spun că furtul de bagaje este ceva normal, autorităţile fiind nepăsătoare şi în acest caz.

Cel mai recent caz de furt din bagaje s-a petrecut pe 31 mai 2012, pe “Henri Coandă”. Agenţii din cadrul Poliţiei Transporturi Aeriene au depistat patru persoane care au sustras mai multe produse din bagajele turiştilor, a anunţat Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR). Poliţiştii i-au surprins în flagrant pe patru indivizi, care furaseră mai multe bunuri din cinci bagaje. “S-au găsit 19 pachete cu ţigări, un ceas de mână bărbătesc de lux, un lănţişor cu pandantiv din metal de culoare albă, o curea din piele şi un GPS”, a spus Valerian Naghi, agent-şef la Poliţia Transporturi Aeriene a Aeroportului “Henri Coandă”. Prejudiciul produs a fost estimat la 23.000 de lei. Toate bunurile au fost recuperate, iar cei patru sunt cercetaţi pentru furt calificat. “Infractorii lucrau la firma contractată de compania aeriană pentru a încărca şi descărca bagajele, iar furturile au fost surprinse de camera de supraveghere”, a adăugat agentul-şef.

Tot în luna mai, unul dintre încărcătorii de pe Otopeni a fost reţinut după ce a furat un laptop unicat, în valoare de peste 2.000 de euro. Aceste hoţii au la bază obiecte valoroase pentru care pasagerii depun plângere. Însă cazurile de furt din bagaje sunt mult mai numeroase însă nu sunt înregistrate. Mulţi dintre cei păgubiţi nu mai raportează pierderea din cauza procedurilor anevoioase.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 1]
Exit mobile version