Menu
in

Americanii încep construcţia bazei militare de la Deveselu. Mană cerească pentru comuna olteană

Astăzi încep lucrările de construcţie la baza militară americană din comuna Deveselu, judetul Olt. Aici va fi instalat un avansat sistem de apărare împotriva rachetelor balistice aparţinând Statelor Unite.



La ceremonia de astăzi participă oficialităţi atât din România, printre care şeful statului Traian Băsescu, cât şi de peste ocean. Este prezentă şi o delegaţie NATO condusă de James N. Miller, subsecretarul pentru politici al Departamentului Apărării al SUA.

La baza de la Deveselu vor fi 24 de interceptori, care vor fi amplasaţi în trei baterii. Aceasta este faza a doua a proiectului, din totalul de patru faze. Pe lângă montarea interceptorilor va fi amplasat un radar, care să ghideze rachetele antibalistice. Baza de la Deveselu va găzdui interceptori anti-rachetă, o componentă a scutului american care include facilităţi în Turcia, Polonia sau Marea Mediterană.

Costurile pentru realizarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice de la Deveselu sunt suportate integral de Statele Unite. Costurile se ridică la 400 de milioane de dolari, anunţau în urmă cu mai bine de doi ani oficialii americani. La această sumă, pentru funcţionarea sistemului vor mai fi necesare alte 20 de milioane de dolari anual. În comuna olteană vor ajunge circa 200 de militari americani, iar scutul se va întinde pe o suprafaţă de 220 de hectare.

“Gură de oxigen” pentru localnici

Începerea lucrărilor principale de construcţie în Baza militară de la Deveselu reprezintă momentul aşteptat de autorităţile locale şi cetăţenii din zonă, a declarat recent primarul comunei Deveselu, Ion Aliman. “Acesta este momentul aşteptat, după care lucrurile vor începe să se schimbe pentru zonă, pentru localitatea Deveselu. Deja se observă schimbări, au fost localnici care s-au angajat, se colectează taxele mai bine. Până acum au fost angajaţi, de către firmele care efectuează lucrări de construcţii în baza militară, aproximativ 70 de persoane din Deveselu, dar sunt şi alte zice de persoane din comunele învecinate, din municipiul Caracal’, a afirmat edilul. Aliman a precizat că firmele de construcţii ce lucrează în prezent în Baza Deveselu au angajat ingineri în construcţii, muncitori cu pregătire în domeniul construcţiilor, mecanici de utilaje grele, buldoexcavatorişti, şoferi de camioane, macaragii etc.

În următorii doi ani, numărul locurilor de muncă va creşte, mai susţine primarul. ‘Aici vor lucra, după momentul de luni, 28 octombrie, aproximativ 700 de persoane care vor fi angajaţi ai firmelor de construcţii, de aceea aşteptăm momentul începerii oficiale a construcţiilor, pentru că după aceea lucrările vor demara în forţă. Vor fi locuri de muncă chiar şi persoane fără calificare. Vor începe, spre exemplu, lucrările pentru reţeaua de canalizare din bază, va fi nevoie şi de muncitori necalificaţi”, mai spune primarul Ion Aliman.

“Să fie bineveniţi şi să ne ajute cu ceva”

Emilia Trifu are 81 de ani şi este entuziasmată de venirea americanilor. Abia aşteaptă să îi cunoscă şi să le gătească. Pregătit este şi soţul femeii, care are pentru americani un aperitiv cu multe grade: ţuică de struguri. Compoturi, dulceaţuri, zacuscă, murături, tuică şi vin: toate aceste bunătăţi, păstrate, la rece, în beciul familiei, vor fi puse la dispoziţia americanilor, cu o singură condiţie.

“Să fie bineveniţi şi să ne ajute cu ceva… Să trăim mai bine”, spun oamenii. La fel de primitori sunt şi alţi localnici, dispuşi să îşi împartă tot ce au cu vizitatorii de peste ocean. Comuna Deveselu numără peste 3.000 de suflete. Pentru că în zonă sunt foarte mulţi şomeri, scutul antirachetă ridicat aici ar fi ca o gură de oxigen pentru localnici. Este, de altfel şi cea mai mare dorinţă a oamenilor.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version