Menu
in

Șansele de aderare la Schengen, tot mai mici



Raportul Comisiei Europene care va fi publicat în luna februarie ar putea fi nefavorabil aderării României și Bulgariei la Schengen, afirmă surse diplomatice de la Copenhaga, sugerând că documentul ar putea fi critic la adresa Sofiei.

România și Bulgaria întâmpină opoziția Olandei în demersul pentru admiterea în Schengen, Guvernul olandez solicitând progrese în combaterea corupției și garanții că frontierele vor fi sigure. Agențiile de presă, care citează surse din interiorul președinției daneze a UE, susțin că sunt puține șanse ca speranțele României și Bulgariei în privința unui final pozitiv în ceea ce privește aderarea să se concretizeze.

Raportul CE, nefavorabil

Comisia Europeană va publica în februarie un raport despre progresele înregistrate de cele două țări. Conform surselor europene, raportul va fi nefavorabil Bulgariei, situație care ar afecta șansele celor două state de a adera la Schengen. Problema aderării la Schengen nu a fost abordată la nivel oficial în timpul reuniunii informale a miniștrilor de Interne din statele UE, dar problemele legate de raport au fost dezvăluite cu această ocazie.

Diaconescu: “Voi merge la Haga”

Ministrul de Externe consideră că anul acesta se va lua o decizie cu privire la aderarea României la Spațiul Schengen: “Estimarea mea e că o decizie corespunzătoare se va lua în anul 2012”. În acest sens, pentru ca decizia să fie una favorabilă pentru țara noastră, Diaconescu și-a prezentat intenția de a merge la Haga pentru a discuta cu omologii săi și cu parlamentarii olandezi despre aderarea la Spațiul Schengen, menționând că, din câte știe, există disponibilitate pentru găsirea unei soluții. “În mod categoric, voi încerca să merg la Haga, nu numai pentru a discuta cu omologii, dar și pentru a merge în Parlamentul olandez, pentru că decizia în ceea ce privește mandatul Executivului se ia foarte consecvent în acea țară în Parlamentul olandez”, a declarat Cristian Diaconescu.

Negocieri directe cu Olanda

Ministrul de Externe spune că, din contactele anterioare cu autoritățile olandeze, a înțeles că există disponibilitate pentru găsirea unei soluții atât timp cât se văd progresele interne ale României. “Olanda este o țară care citește cu foarte mare scrupulozitate raportul Comisiei Europene în ceea ce privește funcționarea sistemului judiciar în România. Deci nu numai o convingere retorică este necesară, ci și progrese interne și pe de altă parte demersuri cât se poate de clare, pentru a explica ireversibilitatea acestor progrese”.

Șeful diplomației de la București cere Olandei să nu demotiveze România în drumul ei spre Schengen. Acesta a menționat că argumentele României au fost foarte corecte, performanța tehnică a fost expertizată și constatată a fi îndeplinită de către structurile Comisiei Europene, inclusiv de inspectorii olandezi. “Va trebui să încurajăm ceva mai serios atât partea olandeză, cât și colegii europeni, pentru a lua o decizie care să motiveze în continuare România și nu s-o demotiveze din acest punct de vedere. Orice blocare, orice eliminare generează frustrare în orice fel de stat”, a declarat ministrul.

Diaconescu precizează că 10-12 parlamentari olandezi ar putea veni, la rândul, lor în România. “Am făcut demersurile necesare din zona parlamentară, pentru invitarea a peste 10-12 parlamentari olandezi în România, din toate grupurile parlamentare, pentru a avea o discuție cât se poate de aplicată, nu numai cu zona executivă, ci și cu zona organizațiilor neguvernamentale și voi continua să mă implic în acest proiect, pentru că-l consider extrem de util”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version