Menu
in

Ţară săracă, viaţă scumpă. România, campioană la scumpirea alimentelor



Criza a reprezentat un dezastru pentru mai toate ţările lumii, dar în special pentru cele din Uniunea Europeană. Şi nu doar la nivel macroeconomic, ci şi la nivelul populaţiei, la nivelul bunăstarii cetăţenilor. Iar o lovitură puternică a venit prin intermediul preţurilor, mai ales al celor la alimente, care, efectiv, au explodat în ultimii ani.

Preţurile alimentelor au urcat şi înaintea crizei, dar relativa bunăstare de atunci ne-a făcut să trecem mai uşor peste acest impediment. În ultimii opt ani, atât în perioada de boom economic (2005 – 2008), dar şi cea de criză (2009 – prezent), preţurile au cunoscut suişuri şi coborâşuri, dar paradoxul se regăseşte în România, unde salariile şi pensile scad şi rata şomajului este în creştere, dar viaţa este din ce în ce mai scumpă.

Carnea de porc

Preţul cărnii de porc continuă să crească, iar până la sfârşitul anului va fi majorat cu 12-15%, iar în perioada imediat următoare vom vedea creşteri de până la 7%, din cauza costurilor pe care producătorii trebuie să le suporte pentru achiziţia de furaje, dar şi schimbărilor legislative la nivelul Uniunii Europene. Potrivit producătorilor, până la recolta din acest an preţul furajelor va continua să crească, materia primă provenind din stocurile aflate în scădere. În acelaşi timp, pentru lunile iulie-august este anunţată o perioadă secetoasă, care va afecta în special culturile de porumb, principala plantă furajeră utilizată în creşterea porcilor. în momentul de faţă, un kilogram de carne de porc se găseşte în hypermarket la preţul de 17 lei (aproape 4 euro/kg).

Pâinea

Preţul grâului a scăzut notabil la nivel mondial faţă de 2012, dar brutarii români cer reducerea TVA la pâine, în caz contrar fie majorează preţurile, fie intră în grevă fiscală. O analiză realizată de Noble Securities relevă că, de la începutul anului 2013, cotaţia grâului la bursa agricolă din Chicago a scăzut cu 12%, ajungând la nivelul din iunie 2012. Dar cum preţurile din România nu prea ţin cont de cotaţiile internaţionale (nici la carburanţi, nici la alimente), este posibil ca pâinea să se scumpească. Recent, reprezentanţii patronatelor din morărit şi panificatie au atras atenţia că, daca TVA la pâine nu va scădea din luna iulie, de la 24% la 9%, brutarii cu acte în regulă vor fi obligaţi fie să majoreze preţurile, fie vor refuza să mai plătească taxe către stat.

Cartofii

Mâncarea de cartofi mai era numită şi mâncarea săracului, căci această zicală nu mai este valabilă. De la începutul lunii aprilie, preţul cartofilor a explodat: angro, un kilogram a ajuns la şapte lei (1,6 euro), iar cu amănuntul la nouă lei (2 euro). Specialiştii agronomi spun că seceta din 2012 este principalul vinovat, iar preţurile au explodat, ajungând să coste de aproape două ori mai mult decât la începutul anului. O evoluţie similară au avut-o şi preţurile la morcovi şi ceapă. Anul trecut în ţara noastră s-au strâns circa 180.000 de tone de cartofi, de două ori mai puţin decât în 2011. Aceasta a fost, de fapt, cea mai mică recoltă din ultimii 30 de ani, iar deficitul de legume şi cartofi este acoperit din importuri. în funcţie de recoltă, anual se importă între 15 şi 50% din necesarul de legume.

Mâncarea din România, mai scumpă decât în Germania

Mâncarea din România este mai scumpă decât cea din Germania, în special din cauza nivelului ridicat al TVA-ului, dar şi pentru că produsele din România sunt procesate din alimente importate. “Este adevărat (că alimentele din România sunt mai scumpe decât cele din Germania n.r.).

Situaţia are două cauze. Una se poate corecta repede, a doua ceva mai greu. Prima cauză este TVA-ul. Cred că suntem singura ţară din Uniunea Europeană unde avem un TVA de 24%, extrem de mare, atât pentru pâine cât şi pentru maşini de lux, ceea ce este un lucru nefiresc”, a precizat Alexandru Vlad, directorul general Selgros România. În opinia sa, acest “impozit indirect pe consum” nu ar trebui să-i afecteze în egală măsură şi pe cei care îşi cumpără un iaht şi pe românii cu venituri mici care îşi cumpără pâine. Al doilea motiv care explică diferenţa de preţ dintre alimentele din România şi cele din Germania este faptul că lanţul alimentar nu începe în România. Cu toate că marile magazine comercializează în special produse româneşti, acestea au fost procesate cu materie primă din străinătate.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version