Menu
in

Au adus 160 de copii la cerșit în Anglia, dar Justiția Română i-a achitat. Toți inculpații din dosarul Țăndărei au scăpat

Cei 25 de inculpaţi din dosarul Ţăndărei au fost achitaţi definitiv, luni 23 decembrie, de Curtea de Apel Târgu-Mureş.

Ancheta a fost deschisă după ce 160 de copii romi au fost găsiţi la cerşit în Anglia, iar datele arătau că cei mici au fost traficaţi de inculpaţi.

„Achitat inculpat. Respinge cererea de repunere pe rol formulată de d-na avocat (…), în calitate de apărător ales al inculpaţilor. Respinge cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţi prin apărători la termenul de judecată din data de 10 decembrie 2019”, se arată în sentinţa Curţii de Apel Târgu-Mureş.

Cazul a făcut mare vâlvă în 2010, când peste 160 de copii de etnie romă duşi la cerşit în Marea Britanie au fost identificaţi de autorităţile judiciare române şi britanice, care au semnat un acord pentru constituirea unei echipe comune de investigaţii pentru capturarea traficanţilor, această acţiune derulându-se la Ţăndărei, în Ialomiţa.

În cadrul operaţiunii numită „Europa” au fost efectuate zeci de percheziţii domiciliare, la care au participat şi ofiţeri din cadrul Metropolitan Police şi specialişti Europol. Potrivit anchetatorilor, membrii grupării infracţionale organizate recrutau minori de etnie romă, pe care îi treceau fraudulos frontiera spre Marea Britanie, unde îi exploatau, obligându-i să cerşească sau să comită infracţiuni stradale.

Tribunalul Harghita a dispus achitarea celor 25 de inculpaţi după ce faptele s-au prescris. În dosarul Ţăndărei au fost judecate 25 de persoane, iar procesul s-a încheiat după aproape 9 ani.

Ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu a precizat că achitarea celor 25 de inculpaţi din dosarul Ţăndărei arată că ceva a fost în neregulă, fie nu au fost probe suficiente, fie au fost ignorate de magistraţi, subliniind că şi el a fost impresionat de decizie.

„Am fost şi eu impresionat emoţional de acest rezultat. Nu pot fi multe alternative cu privire la explicaţii. Fie nu au fost probe acolo, fie au fost probe şi au fost ignorate de către judecători. Şi într-un caz, şi în altul, ceva pare a fi în neregulă, mai ales că un alt expert în materie de anchete penale s-a pronunţat cu privire la acest lucru, pare-se în cunoştinţă de cauză”, a declarat ministrul Justiţiei.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook ZIARUL ROMÂNESC

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version