in

Aurescu la Barcelona: România va continua să acorde asistență Palestinei

România va continua să acorde Palestinei asistență pentru dezvoltare și în 2015, l-a informat ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, pe omologul său palestinian, Riad al-Malki, în cadrul unei întrevederi bilaterale ce a avut loc, luni, 13 aprilie, în Barcelona.



Cei doi demnitari au trecut în revistă stadiul relațiilor bilaterale, cu accent pe dialogul politic și implementarea proiectelor de cooperare convenite cu ocazia celei de-a doua sesiuni a Comitetului interguvernamental româno-palestinian, desfășurată în februarie 2014″, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

“De asemenea, ministrul român a arătat că sprijină organizarea, cât mai curând posibil a primei reuniuni a Consiliului Oamenilor de Afaceri Români și Palestinieni și a primului forum economic româno-palestinian, ca un prim pas pe calea dezvoltării relațiilor comerciale și economice bilaterale.”

„Au fost discutate și proiectele de asistență a României în domeniul consular. De asemenea, partea română a subliniat și necesitatea dezvoltării cooperării bilaterale la nivel parlamentar”, se arată în comunicat.

Potrivit Agerpres, interlocutorii au avut și un schimb de vederi asupra problematicii regionale aflate pe agenda comunității internaționale, în special asupra conflictului israeliano-palestinian și a perspectivelor procesului de pace, dar și a situației din Siria în contextul acțiunilor grupării teroriste auto-intitulate “Statul Islamic”.

În acest cadru, Bogdan Aurescu a exprimat îngrijorare pentru situația refugiaților palestinieni din tabăra de la Yarmouk, din Siria, omologul palestinian prezentând situația de pe teren.

Ministrul român l-a invitat pe omologul palestinian la București, invitație acceptată de acesta și s-a convenit organizarea, în acest an, a unei noi reuniuni a Comitetului interguvernamental româno-palestinian.

Întrevederea ministrului Bogdan Aurescu cu omologul palestinian, Riad al-Malki, a avut loc în contextul participării la Reuniunea ministerială a UE cu statele partenere din Vecinătatea Sudică, la Barcelona.

Tot luni, Bogdan Aurescu a avut o întrevedere și cu omologul său ungar, Peter Szijjarto.

Întâlnirea face parte din contactele regulate ale celor doi miniștri pe teme bilaterale și europene. Bogdan Aurescu a discutat cu omologul ungar despre pregătirea vizitei pe care ministrul român de externe intenționeaza să o efectueze la Budapesta la începutul lunii mai.


Iohannis și Aurescu, puși la zid. Vezi cu ce i-au supărat pe românii din Marea Britanie

Bogdan Aurescu, scrisoare ministrului britanic de Externe: Documentarul Channel 4 este distorsionat și părtinitor

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

(VIDEO) Farage, provocat la duel! „Să ne întâlnim în Hyde Park, înarmați cu săbii”

I-au arestat! Români implicați în furturi de bijuterii