Menu
in

Autorităţile îi atenţionează pe românii care se întorc din străinătate: 14 zile de izolare la domiciliu alături de toată familia, dacă locuiţi la aceeaşi adresă

După 15 mai, toate persoanele care vin în România din străinătate intră automat în carantină/izolare la locuința/ locația declarată de persoana în cauză, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparținătorii, după caz. Măsura izolării întregii familii se aplică indiferent de situaţie, chiar şi atunci când persoana întoarsă din străinătate ar avea acces la o cameră şi la o baie separate de restul imobilului.

„Cei de la Direcţiile de Sănătate publică nu pot verifica dacă persoana respectivă intră sau nu în contact cu restul familiei”, a declarat Veronica Zoicaş, purtător de cuvânt al Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), conform Libertatea.

Pe teritoriul României, sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală în acest moment 60.423 de persoane, potrivit ultimelor date furnizate de Grupul de Comunicare Strategică. Mulţi dintre cei izolaţi la domiciliu sunt nu doar cei reveniți, ci și membrii familiilor celor întorşi din străinătate

INSP anunţă că atunci când în aceeaşi curte se află mai multe imobile, iar persoana întoarsă din străinătate ar putea locui într-una din case, separat de restul familiei, s-ar putea solicita totuşi o dispensă.  Persoana în cauză poate să ceară în scris o derogare de la reguli Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei, singurul care poate să acorde aceste derogări.

Cei întorşi pot alege şi măsura carantinei instituționalizate

În continuare, persoanele care nu se pot izola la domiciliu sau care nu vor să își expună familia riscului contaminării/obligaţiei izolării pot alege măsura carantinei instituționalizate, în spații special destinate puse la dispoziție de autoritățile administrației publice locale.

La acest moment, în carantină instituționalizată sunt 6.973 de persoane. Conform legii, cei care nu respectă măsurile de carantină/izolare la locuință/altă locație vor fi introduşi în carantină instituționalizată pentru 14 zile și vor fi obligaţi să suporte contravaloarea cazării și a hranei pentru această perioadă.



Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version