Menu
in

Băsescu: “Viaţa nu e o decizie a Curții Constituționale”

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, afirmă că este optimist de fel, dar nu ştie dacă hotărârea pe care Curtea Constituţională o va lua marţi îl face optimist sau pesimist, precizând că viaţa nu este o decizie a CC şi nu se termină marţi, informează Mediafax.



“Eu sunt optimist de felul meu. Nu ştiu dacă neapărat decizia de marţi mă face optimist sau pesimist, pentru mine viaţa este altfel. Viaţa nu e o decizie a Curţii Constituţionale şi nu se termină viaţa marţi”, a spus Băsescu, aflat, în acest week-end, într-o minivacanţă în judeţele Harghita şi Covasna. Întrebat de presă dacă există viaţă şi după referendum, Traian Băsescu a răspuns: “Categoric da”. El a mai spus că avizul legat de suspendare a fost dat în 15 ore, iar decizia privind validarea sau invalidarea referendumului este aşteptată de aproape o lună.

“Asta şi pentru că se trimit Curţii hârtii necorelate”, a mai spus Băsescu.

CCR a schimbat din nou termenul de validare sau invalidare a referendumului: 21 august

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că nimeni nu va accepta ca judecătorii Curţii Constituţionale să invalideze cu cinci voturi la patru referednumul de demitere a lui Traian Băsescu, el precizând că legea obligă ca decizia să fie luată cu şase voturi la trei.

El a mai spus că este de părere că Traian Băsescu are şanse minime de a reveni la Cotroceni. “Şansele lui Traian Băsescu de a reveni la Cotroceni sunt minime, eu cred într-un verdict corect al Curţii Constituţionale”, a spus Antonescu.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version