Menu
in

Carpatair a intrat în insolvenţă

Compania aeriană Carpatair a solicitat şi obţinut joi, 23 ianuarie, intrarea în insolvenţăşi se va reorganiza sub supravegherea unui administrator judiciar. Potrivit reprezentanţilor companiei, citaţi de Mediafax, cauza ar fi litigiile cu Aeroportul Timişoara, care ar fi creat companiei daune de 30 de milioane de euro. În cursul procesului de reorganizare, compania va avea un program de operare redus, menţinându-se zborurile profitabile.

Principalii acţionari ai companiei Carpatair, înfiinţată în anul 1999, sunt mai multi oameni de afaceri elveţieni. Aeroportul Timişoara a fost, în perioada 2000-2013, baza principală de operare a companiei.



Compania a investit la Timişoară într-o linie aeriană, fabrică de reparaţii de aeronave şi şcoală de piloţi. Carpatair a operat peste 380 de zboruri săptămânale pe Aeroportul Timişoara către 34 de destinaţii şi a transportat anual peste 500.000 de pasageri pe acest aeroport, potrivit companiei.

Carpatair a înregistrat în anul 2012 o cifră de afaceri de 245 milioane de lei (55,6 milioane de euro) şi pierderi de 36 milioane de lei (8,1 milioane de euro), potrivit Ministerului de Finanţe. Afacerile au scăzut cu 17% comparativ cu anul precedent, iar pierderile au crescut de patru ori.

Reprezentanţii Aeroportului Internaţional “Traian Vuia” din Timişoara au anunţat pe 14 ianuarie că până în luna martie a acestui an compania Carpatair a decis suspendarea curselor de pe acest aeroport.

Ultimele zboruri ale companiei Carpatair de pe Aeroportul din Timişoara au avut loc în 17 ianuarie. Compania opera de pe Aeroportul Timişoara curse către Cernăuţi, Bergamo, Roma şi Stuttgart.

Carpatair a acuzat aeroportul că favorizează o companie rivală, Wizz Air. Acuzaţiile s-au transformat într-o serie de procese, atât între Carpatair şi Wizz Air, cât şi între Carpatair şi Aeroportul Internaţional Timişoara.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version