Menu
in

Cum s-au dat de gol românii din UK care au prezentat certificate false la graniţă. Arafat: “Nu ştiu dacă riscau la fel în alt stat”

Secretarul de stat Raed Arafat susţine că sunt tot mai multe persoane care îndrăznesc să prezinte certificate false la intrarea în țară, dând exemplul celor 30 de pasageri ai unui zbor sosit în România din Marea Britanie, care au făcut boala în acelaşi timp.

„E un caz pe care mi l-a povestit un director de direcție sanitară ( …), care mi-a zis că într-un singur avion venit de la aeroportul Luton din Marea Britanie, 30 de persoane au prezentat documente de trecere prin boală, toți 30 în același avion și toți 30 s-au îmbolnăvit în aceeași săptămână. Asta i-a atras atenția și de acolo a fost informată poliția. Nu știu dacă toți 30, dar un număr important dintre ei au dosar penal pentru fals și uz de fals care, în ambele situații, înseamnă fie închisoare de la 3 luni la 2 sau 3 ani sau amendă penală, ceea ce înseamnă că te trezești cu cazier și ai alte probleme”, a subliniat șeful DSU la Digi24.

Certificate de vaccinare false la intrarea în România. 16 români au dosare penale

„Nu pot să înțeleg de ce riscă oamenii și nu știu dacă ar risca acest lucru, de exemplu dacă mergeau în Germania sau în Belgia sau în Grecia. Oare ar fi riscat să prezinte certificate false la intrare acolo?”, s-a întrebat Raed Arafat.

Şeful DSU spune că din acest punct de vedere autoritățile române se confruntă în prezent cu un adevărat „fenomen”.

„Deja sunt mai multe dosare penale întocmite de poliție unor oameni care au prezentat documente false de vaccinare sau de trecere prin boală sau de testare. Acest lucru este extrem de grav pentru că oamenii ăștia vin din zone roșii chiar. Când vii în țară și ești în stare să prezinți chiar un document fals înseamnă că nu te interesează nimic, înseamnă că tu vii și ești dispus să răspândești boala, să răspândești totul, că nu te interesează”, a comentat Raed Arafat.

Secretarul de stat în MAI a arătat că aici nu este vorba numai despre înșelarea vigilenței autorităților, ci de o inconștiență și nepăsare în legătură cu propria familie.

„Vii dintr-o zonă unde varianta Delta e la maxim, vii în România, unde stăm bine, prezinți un certificat fals, nu ești vaccinat, nu ești trecut prin boală, probabil să fii și pozitiv și să vii să stai în familie și să spui că eu i-am șmecherit la graniță și am trecut și nu mai trebuie să stau în carantină – acest lucru este foarte grav”, a punctat Raed Arafat.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 5]
Exit mobile version