Un medic ieșean, considerat unul dintre cei mai buni medici specialiști în chirurgia cardiotoracica și în bolile congenitale, a fost prezent la a treia ediție a congresului internațional East Meets West, organizat în București, scrie BZI.
Într-un interviu acordat publicației amintite, medicul Șerban Stoica a explicat motivele care l-au determinat să părăsească țara, în urmă cu 25 de ani, consolidându-și o carieră de succes în străinătate.
Șerban Stoica este medic specialist la o clinică din Bristol, Marea Britanie.
Vine periodic în țară, împreună cu o echipă de medici britanici, pentru a opera pro bono zeci de cazuri dificile de copii. În urmă cu câțiva ani a încercat să se întoarcă în România, însă nu a găsit un loc de muncă stabil.
Șerban Stoica a profesat și în Statele Unite ale Americii, la Ohio State University și University of Colorado Denver, în Canada, la Dalhousie University, dar și în Arabia Saudită, unde a ocupat postul de medic primar la Spitalul Militar din Jeddah.
Din 2009 s-a stabilit în Regatul Unit, unde activează în calitate de chirurg la British Royal Children Hospital din Bristol. În cadrul conferinței, el a spus că i-au fost de ajuns câțiva ani pentru a-și da seama că locul lui nu este în România.
„Mulți medici care pleacă, nu se mai întorc, și asta nu din dorința de a nu mai reveni. Eu chiar îmi căutam un loc de muncă în țară în urmă cu vreo zece ani, când voiam să mă stabilesc definitiv undeva, dar nu am găsit și atunci am rămas să activez în străinătate. Am, însă, o strânsă legătură cu țara, particip nu numai la întruniri de genul acesta, dar chiar tratăm copii în România și nu numai”, a declarat doctorul Soica.
După zeci de ani în care a oferit copiilor lui o educație într-o altă țară, îi este greu să îi desprindă din mediul lor, afirmând că este deja îndurerat de faptul că a fost nevoit să-și lase părinții în urmă și nu dorește să facă același lucru și cu copiii lui.
„Ceea ce văd în Marea Britanie este foarte multă concentrare pe drumul pacientului, pe acces egal la tratament și pe transparenta în ceea ce privește auditul rezultatelor. Acestea sper că vor fi mai preponderente și în România în anii următori. După mulți ani, am primit oferte de a mă întoarce acasă și am mintea deschisă în această direcție. E o situație mai complicată, însă, acum, copiii mei născându-se în altă țară și având drumul lor, nu pot să fac un zig-zag între generații”, a mai spus dr. Șerban Stoica.