in

Condiţii inumane la un spital din România: patru pacienţi în pat, saloane degradate, uşi legate cu lanţuri

Condițiile pe care pacienții Clinicii de Hematologie din cadrul Spitalului Filantropia din Craiova sunt nevoiți să le îndure, cât timp au nevoie de tratament, sunt greu de imaginat.

Situaţia a fost semnalată de o pacientă, care a postat pe Facebook poze din clinică, dar şi filmuleţe în care femeia comentează condiţiile în care sunt trataţi bolnavii, cu uşile cu geamuri sparte, în saloane degradate şi grupuri sanitare cu rugină.



Femeia susţine că după ora 20.00 uşa spitalului se închide cu lanţ.

„Spitalele din România. Luați cu 2-3 lămâi să nu aveti grețuri. Că de 29 de ani de la revoluție se construiesc doar biserici și catedrala mântuirii. De spitale noi romanii nu avem nevoie. Pe un singur pat suntem patru paciente, eu şi încă trei femei. Eu sunt din Craiova şi doctora, care taie şi spânzură, mă obligă să merg acasă după ce fac tratamentul. Practic, vin de 4-5 ori pe zi să fac transfuzii, perfuzii şi injecţii şi apoi să plec. Eu stau singură acasă şi dacă mi se va face rău mă vor găsi după un timp, după ce voi începe să intru în putrefacţie”, a scris femeia.

Supărată că nu poate să stea internată, pacienta de la hematologie a arătat că în spital sunt condiţii inhumane: „Fac live-uri să vă arăt în ce infecţii stăm. Încep cu uşa de la intrarea în spital care nu mai are geam, vă arăt baia cu ţevile ruginite, chiuveta şi wc-uri degradate. Acestea sunt condiţiile infecte în care stăm. Riscăm să plecăm mai bolnavi decât suntem”, a comentat femeia. Aceasta a filmat în salon şi pereţii degradaţi.

Directorul medical al Spitalului Filantropia, Lorena Dijmărescu, a declarat pentru Mediafax, că „pacienţii de la hematologie sunt într-un imobil care nu mai aparţine de câţiva ani buni spitalului. Respectivul imobil a fost retrocedat către Casa de Pensii şi am mutat acolo clinica de hematologie pentru că la clădirea în care a fost hematologia se fac lucrări de reabilitare, modernizare. Vă daţi seama că dacă respectiva clădire nu este a noastră nu puteam face mari investiţii”.

În ceea ce priveşte acuzaţia potrivit căreia sunt patru pacienţi într-un pat, managerul medical a negat informaţia, recunoscând doar că hematologia este suprasolicitată.

„Fizic nu pot sta patru pacienţi în pat. Ce pot să vă spun este că într-adevăr clinica este suprasolicitată, fiind singura clinică de hematologie pe cinci judeţe. De aceea, în clădirea pe care o avem acum am mărit numărul de paturi de la 40 la 55. Şi acelaşi număr de paturi îl vom avea şi în clădirea în care se va muta hematologia după investiţii. În ceea ce priveşte pacienţii care pleacă acasă, sunt cei care fac chimioterapie şi au internare de zi”, a spus managerul medical Lorena Dijmărescu.

Potrivit acesteia, contractul pentru clădirea degradată în care stau acum pacienţii este până în luna aprilie, dar se va prelungi cu încă un an.

De asemenea, managerul medical a spus că lucrările de investiţii la clădirea în care ar trebui să se mute clinica de hematologie ar trebui să se termine în luna septembrie 2019.

Alt spital, aceleaşi probleme

Probleme sunt şi la Spitalul judeţean Deva. Mama unui copil internat acolo a fotografiat gândacii care se plimbau prin salon, printre copii. Consiliul Judeţean spune că la spital se face dezinsecţie o dată la trei luni şi chiar mai des dacă e nevoie. Oficialii Direcției de Sănătate Publică promit controale. Şi Sorina Pintea anunţă că va trimite inspectorii din minister la spitalele din Craiova şi Deva.

Amintim că în urmă cu două săptămâni, într-o intervenţie telefonică la un post de televiziune, deputatul PSD Florin Iordache a luat în derâdere relatările despre condiţiile proaste din unităţile sanitare şi spitaliceşti de stat: ”La stat e ca la privat”, a spus aceste, concluzionând: “Realitatea e aia pe care o spun eu!”.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Dan Bittman, despre taxele plătite de românii din străinătate: „Muncitorul meu plătește taxe francezului, neamțului, spaniolului, nu mie“

Craciun anulat in Gibraltar

UE se pregătește să definească Gibraltarul drept „colonie” britanică