Menu
in

Controlorii de trafic aerian din România vor fi în grevă generală. Zboruri afectate în septembrie

Controlorii de trafic aerian ROMATSA au anunţat, pe 24 august, că vor intra în grevă generală din 1 septembrie, dacă revendicările lor nu vor fi soluţionate.



Potrivit Mediafax, ei susțin că problemele lor sunt “de viaţă şi de moarte” şi privesc siguranţa călătorilor.

Discuţiile între sindicaliştii de la ROMATSA cu ministrul Transporturilor, Iulian Matache, s-au finalizat fără rezultat, motiv pentru care va fi grevă generală din 1 septembrie.

La ieşirea din sediul Ministerului Transporturilor, Gabriel Tudorache, unul dintre liderii sindicaliştilor ROMATSA, a spus: “Este imposibil şi nu mai avem încredere să putem să mai negociem, reiterând inclusiv faptul că toate înţelegerile pe care le-am avut cu domnul ministru aici de faţă, cu directorul celălalt general Cârnu (Fănică Cârnu, directorul general adjunct al ROMATSA, n.r.), nu s-a ţinut cont de el, în această măsură nu avem niciun fel de posibilitate sau de încredere, de faţă cu domnul ministru, domnul Stanciu (Aurel Stanciu, directorul ROMATSA, n.r.) afirmând «Da’ ce am fost eu aici? Nu am făcut eu acest lucru»”.

El a mai spus că solicită “decăpuşarea”, “depolitizarea” şi “demilitarizarea” ROMATSA.

Un alt reprezentant al sindicaliştilor din ROMATSA, Alecu Florin Diaconu, a spus la rândul său că, încă o dată, se observă “că nu se înţelege care-i situaţia la Romatsa, că nu se înţelege unde e conflictul, că nu se înţelege că există instrumentele pentru a rezolva problema”.

El a mai declarat că, din cauza condiţiilor de muncă, există victime în rândul controlorilor de trafic aerian: oameni care au murit în ultimele luni, care au fost ridicaţi de la dirijare după ce li s-a făcut rău sau cărora le-a fost retrasă licenţa.

Negocieri ale sindicatelor cu reprezentanţii ROMATSA cu cei ai Ministerului Transporturilor au avut loc în luna iulie, la discuţii fiind prezent atunci şi ministrul Transporturilor, Iulian Matache.

În 15 iulie, sindicaliştii ROMATSA au fost în grevă de avertisment, timp de două ore, perioadă în care a fost asigurat doar 33,3% din traficul aerian al unei zile obişnuite.

Potrivit Mediafax, aceştia au 14 revendicări pe care le solicită în noul contract colectiv de muncă. Printre altele, ei cer pensionarea la 55 de ani şi introducerea unui articol prin care, după această vârstă, un controlor de trafic să aibă posibilitatea să fie trecut pe un alt post în ROMATSA pe măsura pregătirii lui, în speţă la o direcţie operaţională sau de siguranţă.

Directorul general al ROMATSA, Aurel Stanciu, spunea atunci că sindicatele au avut o poziţie inflexibilă privind solicitările angajaţilor şi că unele dintre acestea “exced prevederile legale”.

ROMATSA – Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian are în prezent 1.530 de angajaţi. Între 2.500 şi 3.000 de aeronave tranzitează, în fiecare zi, teritoriul României.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version