Menu
in

Coplata, în vigoare: pacienţii vor plăti taxă pentru spitalizare



Pacienţii urmează să plătească, începând cu luna aprilie a acestui an, o sumă modică (coplata), cuprinsă între 5 şi 10 lei, pentru serviciile de spitalizare, cu excepţia celor de urgenţă. Introducerea taxei a fost aprobată prin hotărâre de Guvern, a declarat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu. El a explicat că pacienţii vor plăti între 5 şi 10 lei o singură dată la externare, indiferent de perioada spitalizării, iar medicii de familie vor primi 50% pentru pacienţii înscrişi pe liste şi 50% pentru servicii.

Suma exactă va fi stabilită de consiliile de administraţie ale spitalelor. “Pot decide să ceară 5, 6, 7 sau maximum 10 lei pe episod de internare”, a anunţat ministrul Nicolăescu.

Banii strânşi prin acest nou sistem de taxare sunt nesemnificative pentru bugetele unităţilor medicale, cred unii manageri.

“Va spori doar birocraţia, fără să aducă vreun câştig pentru spitale. Din simulările pe care le-am făcut, chiar şi pentru coplata maximă de 10 lei , suma adunată ar reprezenta doar 0,5% din bugetul spitalului, ceea ce e total nesemnificativ”, a declarat, pentru EVZ.ro, directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Dan Căpăţână. El susţine însă că efortul birocratic va fi mult prea mare.

“Ce faci cu bolnavul? Ori îl trimiţi la casierie, ceea ce creează un disconfort pacientului, ori angajezi oameni care să umble după bolnavi şi să le taie chitanţe prin saloane. Sistemul în sine este foarte birocratic”, crede directorul, care propune ca această coplată să fie plătită mai degrabă la internare. “Este mai simplu atunci când pacientul prezintă biletul de trimitere decât să-l vânez după aceea, la externare. şi dacă omul nu plăteşte, păţeşte ceva? Există vreo sancţiune pentru că nu a avut 5 sau 10 lei? Sumele care s-ar aduna ar fi atât de nesemnificative încât nu merită atâta bătaie de cap”, a mai spus şeful spitalului constanţean.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version