Menu
in

Criză politică la București. Dragnea cere capul lui Grindeanu. Premierul nu cedează

Criză politică de proporții la București. Liviu Dragnea, președintele PSD, a decis să îl dea jos pe Sorin Grindeanu, care probabil nu mai răspundea la comenzi. Dragnea este sprijinit de Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE, partener la guvernare.

Coaliția politică de guvernare, PSD – ALDE, a decis să retrag sprijinul politic actualului guvern.

Dar Sorin Grindeanu a anunțat că demisionează doar dacă și Dragnea demisionează. Potrivit unor surse, în locul lui, Dragnea ar intenționa să o numească pe Lia Olguța Vasilescu, până acum ministru al muncii.



Pretextul pentru demiterea lui Grindeanu, un raport întocmit de Darius Vâlcov, fostul primar din Slatina acuzat de DNA de trafic de influență, însărcinat acum de Dragnea să demoleze guvernul cu un raport de evaluare.

Raportul de evaluare a Guvernului Grindeanu, prezentat miercuri în şedinţa Comitetului Executiv Național (CExN) al PSD, arată că au fost îndeplinite doar 50 de măsuri, dintr-un total de aproape 400 din programul de guvernare.

Concluziile raportului arată că Executivul nu a înţeles “viziunea” programului de guvernare, nu a strâns sprijin popular, nu a comunicat suficient şi, printre altele, nu a venit cu un program de sărbătorire a Marii Uniri în 2018. Sub pretextul acestui raport nefavorabil, CExN, condus de Dragnea, a cerut demisia Guvernului.

Premierul Sorin Grindeanu contestă raportul. El i-a cerut demisia liderului PSD, Liviu Dragnea, spunându-i liderului PSD că el a numit miniştrii şi, prin urmare, eşecul miniştrilor este şi eşecul lui.

Grindeanu a declarat, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că în evaluarea privind Guvernul şi măsurile din programul de guvernare s-a trecut la nerealizări, printre altele, dezvoltarea relaţiilor economice cu Federaţia Rusă.

„Vă citesc o măsură care în analiza domnului Vâlcov este nerealizată în aceste prime şase luni de guvernare: dezvoltarea relaţiilor economice cu Federaţia Rusă. Eu ştiu că încă suntem ţară a Uniunii Europene şi trebuie să respectăm sancţiunile UE. Poate domnul Vâlcov şi ceilalţi ştiu altceva. Şi de asta trebuie să plec, probabil (…) Guvernul PSD nu a dezvoltat, îmi asum”, a declarat premierul Sorin Grindeanu.

“Nu îmi dau demisia. Am obligaţia să mă comport resposanbil faţă de România şi faţă de partidul din care fac parte. E Guvernul României, nu al CEX-ului şi toţi trebuie să ne simţim responsabili de acest lucru. Îmi voi da demisia când preşedintele Iohannis, după consultări cu partidele, va numi un premier de la PSD. E normal faţă de acele sute de mii de oameni de care spuneam mai devreme. Nu vreau ca alte scenarii să poată să intre în discuţie. Îmi voi da demisia în momentul în care preşedintele Iohannis, după consultări, va pune un premier de la PSD”, a anunţat premierul în conferinţa de presă susţinută la Palatul Victoria.

Premierul a afirmat că a încercat să înţeleagă raţionamentul liderului PSD de a schimba propriul Guvern, după doar şase luni de guvernare şi în condiţiile în care ”are rezultate şi a performat” şi singurul răspuns pe care l-a găsit este că Liviu Dragnea ”îşi doreşte puterea”.

Grindeanu a mai declarat că i s-a propus şefia mai multor instituţii ale statului, doar ca să îşi dea demisia.

”Înainte de acestă şedinţă am încercat să înţeleg de ce există această furie de a schimba propriul Guvern după numai şase luni de la guvernare, un Guvern care, de bine, de rău, a performat şi are rezultate. Am vrut să înţeleg de ce timp de mai bine de o lună de zile domnul Dragnea şi alţii au vorbit despre remanieri, analize, demisii şi aşa mai departe. Mi-a fost şi îmi este foarte greu să înţeleg de unde aceste lucruri, de ce trebuie să pui presiune pe proprii tăi miniştri, pe care tu i-ai pus acolo. Nu am găsit un răspuns, decât unul singur, poate, anume dorinţa unui singur om de a avea toată puterea. Nu văd alt răspuns”, a afirmat premierul.

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version