in

Deputatul AUR Titi Stoica, gest agresiv în Parlamentul României: „N-am venit din Marea Britanie să își bată ăștia joc de noi”

Deputatul AUR Titi Stoica, gest agresiv în Parlamentul României: „N-am venit din Marea Britanie să își bată ăștia joc de noi”

Deputatul AUR de Timiș, Ciprian-Titi Stoica, român care a trăit în Marea Britanie până la alegerile generale de anul trecut, a fost protagonistul unui episod agresiv în Parlamentul României.

Potrivit jurnalistei Brândușa Armanca, de la PressHUB, acesta, împreună cu un alt deputat AUR, Antonio Andrusceac, fost USR-ist, l-au agresat pe Florin Roman, de la PNL, care conducea ședința plenului.

„Cei doi deputați AUR, incitați de liderul lor, George Simion, care transmitea totul live, acționează ca niște veritabili body-guarzi eliminându-l în forță pe deputatul Florin Roman, ceea ce le atrage sesizări la comisia de disciplină a parlamentului și plângeri penale”, scrie Armanca.

Stoica a declarat pentru PressHUB cu privire la incident: „Eu fac parte din Comisia de Regulament și a trebuit să intervin ca să fie respectat regulamentul. După ce am spus de două ori că se încalcă regulamentul, că ședința nu o poate conduce Florin Roman chiar dacă avea delegare de la Ludovic Orban, a treia oară am intervenit. Nu se poate fără să te implici”.

Titi Stoica: „Nu-mi pasă cum se vede din afară”

„Nu pare să își dea seama că agresarea fizică a unui coleg deputat este o faptă reprobabilă și prejudiciază imaginea instituției”, continuă jurnalista.

Român din Londra ajunge deputat de Timiș pe lista AUR. Ciprian Titi Stoica, șef de echipă într-o gară din Londra: „Candidatura mea a fost rodul hazardului”

„Nu-mi pasă cum se vede din afară, o s-o fac și în viitor ori de câte ori se încalcă regulamentul”, a adăugat Titi Stoica.

În episodul agresiv miza era să se citească moțiunea depusă de AUR alături de USR. „Aveam informații din interiorul PNL că Florin Roman trebuia să închidă ședința, să nu se citească moțiunea. Am observat că s-a pus un singur microfon, nu două ca de obicei”, se justifică Titi Stoica.

Armanca mai scrie despre deputatul AUR că „deși s-a vaccinat și el și familia, susține contrariul în luările de cuvânt din parlament. În 6 iunie 2021 se declara indignat de măsura oficială, de limitare la 25% din capacitate, decisă pentru participarea la meciuri pe stadioane”.

Titi Stoica a semnat și petiția lansată de o senatoare AUR împotriva vaccinării. „Dragi români, va trebui să fim uniți pentru copiii noștri!… Se constată apariția unor constrângeri de vaccinare și asupra copiilor care, mai nou, vor fi segregați în școli în funcție de semnul vaccinării!”, se arată în petiție.

„Promisiunea de a deveni un parlamentar „pe model britanic” este tot mai departe. PSD nu mai e „ciuma roșie”, compromisul imoral e regulă, naționalismul declarativ ține loc de doctrină. De la dilemele unui activist civic, a trecut ușor la susțineri vehemente, nu departe de hate-speech, discurusul urii”, încheie Brândușa Armanca.


…Deputatul AUR Titi Stoica, gest agresiv în Parlamentul României: „N-am venit din Marea Britanie să își bată ăștia joc de noi”…

(Mircea MAER – London Office)

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 1.5]

Boris Johnson îi liniștește pe britanici: Nu va lipsi mâncarea, salariile cresc

Boris Johnson îi liniștește pe britanici: Nu va lipsi mâncarea la iarnă, salariile cresc

Câți copii are premierul Boris Johnson. Dilema a fost rezolvată

Câți copii are premierul Boris Johnson. Dilema a fost rezolvată