Menu
in

Dinu Patriciu – înmormântat la București

Funeraliile lui Dinu Patriciu vor avea loc la București la o dată care va fi comunicată de îndată ce formalitățile vizând aducerea trupului său neînsuflețit din Marea Britanie în România se vor finaliza, anunță familia omului de afaceri într-un comunicat remis, vineri, Agerpres.

Familia lui Dinu Patriciu își exprimă dorința ca funeraliile să aibă loc în condiții de maximă sobrietate și decență.



De asemenea, familia omului de afaceri le adresează reprezentanților presei rugămintea de a da dovadă de decență și de a se abține de la exercitarea de presiuni asupra mamei îndurerate a lui Dinu Patriciu, în scopul obținerii diferitelor detalii.

“Rugăm insistent să nu mai fie deranjată nici cu apeluri telefonice, nici prin solicitări făcute la domiciliu”, se arată în comunicat.

Dinu Patriciu a murit la Londra. Omul de afaceri suferea de cancer

Familia lui Dinu Patriciu le mulțumește celor care și-au manifestat durerea față de moartea lui Dinu Patriciu.

“Mulțumim încă o dată tuturor celor care, până în prezent, și-au manifestat durerea față de pierderea lui Dinu Patriciu, compasiunea față de rudele acestuia, precum și interesul de a participa la ceremonia funerară”, precizează familia omului de afaceri.

Omul de afaceri Dinu Patriciu a murit marți, 19 august, la Londra.

Sursa: Agerpres

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version