Elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional “Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş, Anda Tenie, medaliată cu argint de către Societatea de Ştiinţe Matematice din România (SSMR), a fost admisă la cinci universităţi de prestigiu din lume, respectiv Universitatea Columbia din New York, Universitatea Oxford, Imperial College Londra, Universitatea Warwick şi Universitatea Durham.
Pe lângă medalia de argint a SSMR, Anda Tenie mai deţine încă trei medalii de argint şi una de bronz, precum şi premiul Universităţii de Vest din Timişoara pentru cea mai originală rezolvare a unei probleme de matematică la faza naţională a olimpiadei de matematică. De altfel, la ultima Olimpiadă Naţională de Matematică, care a avut lor în perioada 3-7 aprilie, în Negreşti Oaş, Anda a obţinut o menţiune şi medalia de argint, fiind îndrumată de profesoara Carmen Pop, de la Colegiul Naţional “Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureş.
Începând din toamna anului trecut, Anda a aplicat la mai multe universităţi din Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii şi a primit oferte de la patru universităţi prestigioase din Europa şi de la una din SUA.
Pe lângă cursurile obligatorii de literatură, artă, filosofie, scriere creativă, plănuieşte să aleagă şi cursuri în matematică, informatică, fizică, chimie şi statistică.
„Deşi mi-ar plăcea să mă întorc în ţară, consider că am mai multe oportunităţi în străinătate, mai ales în privinţa domeniului ales. Însă cred că aceasta este o decizie pe care trebuie să o iau după finalizarea facultăţii, când voi putea observa atât avantajele, cât şi dezavantajele construirii unei cariere în afară ţării”, a spus tânăra.
Anda Tenie este singura elevă din judeţul Mureş care, alături de alţi 20 de elevi români, a fost admisă şi a urmat cursurile şcolii de vară „Oxford for Romania Summer School”.
Potrivit Andei, participarea la această şcoală de vară a fost o “bucurie imensă” şi s-a simţit onorată şi norocoasă să cunoască oameni minunaţi care excelează în domenii diferite şi pe care îi uneşte pasiunea şi perseverenţa.
Sursa: Agerpres