in

Explozie de infecţii în România. Se vorbeşte despre noi restricţii. PSD acuză: «Manipulare!»

În România evoluţia epidemică din ultimele zile a înregistrat o creştere accelerată pe toate nivelurile: cazuri noi de infectări, decese, pacienţi în stare gravă.
Epidemiologii atrag atenţia că această creştere este mult peste ce era de aşteptat şi anunţă că cel mai probabil în viitorul apropiat vor fi necesare noi restricţii dacă această creştere va continua.

Duminică autorităţile au anunţat nu mai puţin de 320 de noi cazuri, cel mai ridicat bilanţ din ultimele cinci săptămâni, şi după alte patru zile când au fost înregistrate în medie, peste 200 de noi îmbolnăviri. Astfel, numărul total al cazurilor din ţara noastră a ajuns la 21.999 de cazuri, dintre care 15.719 de persoane au fost declarate vindecate. Bilanţul total al deceselor a ajuns la 1.410 după ce în ultima zi au fost anunţate alte 16 noi decese. În ceea ce priveşte pacienţii în stare gravă, numărul acestora a ajuns la 165, după ce în urmă cu zece zile numărul acestora era 153, scrie Adevărul.

Astfel, în ceea ce priveşte numărul cazurilor active din ţara noastră, acesta se apropie din nou de limita de 5.000, fiind în acest moment 4.870, după ce în urmă cu o săptămână era înregistrat un minim de 4.444.

Se pot impune noi restricţii

Medicul Virgil Musta avertizează că am putea să ne aşteptăm la restricţionarea unor activităţi, dacă numărul cazurilor noi de coronavirus continuă să crească. „În ultimele zile numărul de cazuri a crescut de la o sută şi ceva pe zi, până la peste 300 de cazuri azi. În momentul în care nu respectăm regulile, există riscul ca pandemia să se reactiveze. Am considerat că este important să facem o relaxare, dar şi populaţia trebuie să înţeleagă că pandemia continuă să existe în comunitate şi regulile trebuie respectate. De aceea relaxarea se face gradual: tocmai ca atunci când nu se realizează obiectivele propuse, să se poată lua măsuri de corecţie”, a explicat dr. Musta.

El a subliniat că riscurile de transmisie sunt ridicate în spaţiile închise, tocmai cele vizate de măsurile de relaxare, dar a notat că respectarea regulilor de protecţie şi distanţare fizică poate face aceste măsuri viabile. În opinia medicului, ne putem aştepta „la restricţionarea unor activităţi, şi în anumite zone unde nu se respectă regulile necesare pentru a ţine sub control pandemia”, şi a subliniat că „din păcate, sunt forţe care acţionează contrar intereselor populaţiei şi care demobilizează” prin mesajele transmise în spaţiul public.

PSD vorbeşte despre manipulare

Duminică, după ce s-au anunțat 320 de noi cazuri de infectare cu Covid-19, liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, afirma că numărul crescut de cazuri de îmbolnăvire prezentat de autorităţi în ultimele zile face parte din ”manipularea” pregătită de către Guvern, întrucât PSD nu a anunţat tranşant dacă va vota sau nu starea de alertă.
Pentru a vota, liderul social-democraților, Marcel Ciolacu, impune o serie de condiții pe care Guvernul Orban ar trebui să le îndeplinească.

Liderul PSD a spus că partidul său nu va vota prelungirea stării de alertă aşa cum a fost aceasta până acum, iar social-democrații au stabilit că prelungirea stării de alertă să nu fie mai mare de 15 zile.
”Vom vota orice măsură pentru protejarea sănătății românilor, în schimb avem cadrul legal să modificăm această HG emisă de Guvern. În acest moment, noi suntem de acord doar cu o prelungire de 15 zile”, a spus Ciolacu. Amintim că premierul Orban a anunţat că vrea să prelungească stare de alertă pentru încă 30 de zile.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Londra: Poliția nu va permite celor care nu poartă mască să intre la metrou sau să se urce în autobuze

Londra: Român acuzat de uciderea unui bărbat de 48 de ani în Wood Green