Menu
in

Guvernul Orban a picat: moțiunea de cenzură a PSD a fost adoptată

Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi UDMR, intitulată „Guvernul Orban/PNL – privatizarea democraţiei româneşti”, a fost adoptată, după ce Guvernul Orban şi-a angajat răspunderea pe proiectul privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Guvernul Orban a picat cu sprijinul lui Victor Ponta. Se pare însă, că preşedintele Klaus Iohannis îl va desemna tot pe Ludovic Orban premier, de două ori, astfel încât să forţeze alegeri anticipate. Primarii vor fi aleşi într-un singur tur de scrutin, deci PSD şi-a atins principalul obiectiv. Au fost 261 voturi „pentru”, cu multe peste numărul necesar de 233.

Conform Constituţiei, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. Guvernul este demis dacă, după asumarea răspunderii, se depune moţiune de cenzură şi aceasta este adoptată. Dacă Executivul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat. 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version