Menu
in

Iaşul, invadat de credincioşi pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei

Astăzi este prima zi a celui mai mare pelerinaj din România organizat în cinstea Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Iaşiul a intrat în sărbătoare pentru o săptămână, când este hram şi sute de mii de credincioşi din toate colţurile ţătii sunt aşteptaţi în pelerinaj la Catedrala Mitropolitană pentru a se închina la Cuvioasa Parascheva. Racla cu moaştele Sfintei Parascheva a fost scoasă în curtea Mitropoliei şi pelerinii o pot atinge şi se pot închina la ea preţ de câteva minute.

Sute de pelerini s-au aşezat la coadă încă de duminică dimineaţă. Oamenii şi-au adus cu ei pături şi mâncare. În anii precedenţi, pelerinii veniţi la Iaşi din toate colţurile ţării au stat şi câte 12 ore la coadă pentru a ajunge să se închine la racla cu sfintele moaşte, cozile întinzându-se pe distanţe de câţiva kilometri.

„În fiecare an, sărbătoarea de pe 14 octombrie este o sărbătoare a bucuriei duhovniceşti, a credinţei vii şi mărturisitoare şi o dovadă a dragostei poporului român pentru sfinţii şi Biserica lui Dumnezeu. Această zi şi cele premergătoare marii sărbători oferă lecţii de viaţă, prin credinţa, nădejdea şi răbdarea mulţimii mari de pelerini, veniţi din toate colţurile ţării dar şi din afara graniţelor ei, ca să o cinstească pe sfânta ocrotitoare a Moldovei”, au precizat reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.



Sunt aşteptaţi să ia parte la această slujbă politicieni din Iaşi, dar şi de la nivel central. Slujbe şi rugăciuni vor fi efectuate şi în weekend, urmând ca duminică să se încheie pelerinajul, iar racla cu sfintele moaşte să fie băgată în Catedrala Mitropolitană. Cel mai mare pelerinaj din Moldova mobilizează 700 de forţe de ordine.

În afară de moaştele Sfintei Parascheva, credincioşii se vor putea închina şi la moaştele Sfântului Cuvios Neofit Zăvorâtul care va fi adus, miercuri, din Cipru. Cel puțin 300.000 de credincioşi sunt asteptaţi să se închine la moaştele Sfintei Parascheva.

Sfânta Cuvioasă Parascheva este considerată Ocrotitoarea Moldovei. Moaştele sale au fost aduse la Iaşi de domnitorul Vasile Lupu. Racla sfântă a fost aşezată în Mănăstirea “Trei Ierarhi” pe 14 octombrie 1641. În anul 1887, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate în Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Potrivit Bisericii Ortodoxe Române, cuvioasa Parascheva a săvârşit numeroase vindecări miraculoase şi alte minuni în timpul vieţii sale.

Autocar cu pelerini, implicat într-un grav accident

Un autocar cu 51 de pasageri din judeţul Ilfov care se îndrepta spre pelerinajul moaştelor Sfintei Parascheva de la Iaşi a fost implicat într-un grav accident rutier în judeţul Vaslui. Accidentul a avut loc pe raza comunei Soleşti după ce şoferului i s-a făcut rău şi s-a prăbuşit inconştient lângă volan. Autocarul a scăpat de sub control şi a intrat într-un cap de pod, a doborât mai multe garduri, a intrat într-o curte şi s-a apropiat în imediata apropiere a sediului Primăriei Soleşti. Din fericire, niciunul dintre cei 51 de pasageri nu a fost rănit, dar conducătorul auto a fost diagnosticat cu accident vascular cerebral şi a murit la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui. 110 autocare din Voluntari, Ilfov, au plecat spre Iași.

 

 Căsătoria între ortodocși și neortodocși este interzisă, a stabilit Marele Sinod la care a participat şi Patriarhul Daniel. Document oficial.

 Diaspora a cerut 122 de milioane de euro de la DRP, pentru proiecte. A fost aprobat doar 1 milion. Cât iau bisericile?

Ţările în care nu există libertate religioasă. Poţi fi condamnat la moarte dacă eşti ateu!

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version