Menu
in

Îţi torni vecinii, primeşti bani de la Fisc



ANAF te recompensează dacă îţi pârăşti vecini rău platnici sau evazionişti. Românii care vor transmite Fiscului informaţii privind fapte de evaziune ale unor persoane sau companii ar putea primi stimulente fiscale sau facilităţi, aşa cum se întâmplă şi în alte state, a declarat secretarul de stat în MFP Liviu Voinea, care va studia legislaţia “denunţătorului” din Suedia.

Românii ar putea face bani cu ajutorul statului. Astfel, cei care vor transmite Fiscului informaţii privind fapte de evaziune ale unor persoane sau companii ar putea primi stimulente fiscale sau facilităţi, a anunţat secretarul de stat în Ministerul finanţelor Publice Liviu Voinea.

Aşa cum se întâmplă şi în statele occidentale, cei care decis să dea informaţii Fiscului despre persoane sau firme ar putea fi recompensaţi financiar. în Suedia există deja această lege şi oamenii primesc bani dacă dau informaţii despre averea vecinilor sau a cunoştinţelor. “Din Suedia vom analiza şi sistemul denunţătorului, care funcţionează de ani buni acolo şi ar putea fi implementat şi la noi”, a declarat Liviu Voinea.

Acesta a adăugat: “Acolo oamenii primesc la poştă scrisori în care sunt informaţi că au plătit un impozit X, dar li se transmite şi dacă unii dintre vecini au declarat valori de impozitare mult mai mici. Fiscul se bazează pe faptul că oamenii ştiu cel mai bine situaţia vecinilor şi pentru cei care transmit informaţii corecte despre aceştia se aplică scutiri, sau li se dă o recompensă şi mai plătesc doar diferenţa”.

Voinea a punctat: “Cred că reforma proprietăţii este foarte importantă. Noi colectăm 0,7% din PIB, pe când Polonia colectează 1,1% din PIB, iar media europeană este undeva la 3%. Sunt prea multe exceptări în România”.

Recompensă de 30% în SUA

Fiscul din Statele Unite, Internal Revenue Service, are un program pentru denunţători prin care aceştia pot câştiga o recompensă de până la 30% din veniturile recuperate de stat datorită informaţiilor astfel obţinute. Recent, un fost bancher de la divizia americană a băncii elveţiene UBS a primit o recompensă de 104 milioane de dolari pentru că a divulgat “ingineriile” prin care grupul financiar ajuta clienţi bogaţi din SUA să-şi mascheze veniturile pentru a plăti taxe cât mai mici.

Informaţiile oferite de Bradley C. Birkenfeld au ajutat Fiscul din Statele Unite să recupereze taxe neplătite de 5 miliarde de dolari, precum şi să ajungă la o înţelegere cu UBS prin care banca a acceptat plata a 780 milioane de dolari şi cedarea informaţiilor privind conturile a 4.500 de clienţi americani pentru închiderea investigaţiei.

În ultimii ani, autorităţile fiscale din Germania au cumpărat în mai multe rânduri, de la angajaţi ai băncilor elveţiene, baze de date cu informaţii despre clienţii germani bogaţi care îşi ascund averea în conturi off-shore. Cel mai recent, în acest an, un informator al Fiscului german a fost recompensat cu 3,5 milioane euro în schimbul unui CD cu astfel de informaţii.

Casele moştenite ar putea fi impozitate suplimentar

Secretarul de stat Liviu Voinea este de părere că baza de impozitare ar trebui extinsă, iar excepţiile anulate. Un exemplu oferit de secretarul de stat au fost casele moştenite, care nu sunt tratate în prezent ca o a doua locuinţă.

Cazul acestora ar putea fi reconsiderat, iar casele ar putea fi incluse în taxarea pentru proprietăţi multiple, într-un termen de 6 luni – 1 an de la succesiune, a afirmat secretarul de stat.

Potrivit Codului Fiscal, persoanele fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri datorează un impozit pe clădiri, majorat cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, cu 150% pentru a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu şi cu 300% pentru a treia clădire şi următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu. Un alt exemplu de exceptare la impozitare sunt piscinele din proprietăţile individuale, a mai spus Voinea.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version