Menu
in

Imaginaţie de politician: campanie electorală cu sloganuri ilare



Imaginaţia politicienilor este infinită. O dovadă o constituie propriile lor sloganuri electorale, în care creativitatea li s-a dezlănţuit sub forma unor texte care stârnesc amuzamentul.

Campania electorală este în toi, iar fiecare politician se străduieşte din răsputeri să atragă atenţia şi să convingă că numai el reprezintă soluţia miraculoasă la problemele alegătorilor. Unul dintre instrumente este sloganul electoral, prin care candidatul se defineşte şi încearcă să convingă: vorbe de duh, versuri din melodii populare, traduceri neinspirate ale unor reclame celebre. De cele mai multe ori ideile de campanie pentru aceste alegeri depăşesc flagrant graniţele umorului şi devin chiar penibile. Eşti stresat? Îţi dau lacrimile? Ai viitorul distrus şi te-ai săturat de clan? Candidaţii la alegerile parlamentare din 9 decembrie se oferă ei să sară în ajutorul românilor, identifică problema la adversarii politici şi, după caz, dau soluţiile: un prezervativ, o batistă, superglue sau pur şi simplu cer electoratului să-i voteze pe ei prezentându-se drept leacul-minune pentru daunele ultimilor ani.

Desuuri electorale

Candidaţii Alianţei România Dreaptă şi-au pus la treabă echipele de campanie, iar ceea ce a rezultat au fost pliante pe care au lipit prezervative şi având mesajul “Vrei să te eliberezi de stresul provocat de USL? Protejează- te şi ardei-i în cabină!”. Tot arediştii, au împărţit pachete de şerveţele nazale, cu sloganul “Îţi dau lacrimile văzând ţara distrusă de USL? Ia o batistă!”, sau superglue, alături de mesajul ” }i-a distrus viitorul guvernarea USL? Repară-l!”.

Mai îndrăzneţ, Cornel Sămărtinean, care vrea să câştige un scaun de deputat în Timişoara, şi-a făcut grup ţintă din doamne, mizând pe ciorapi şi lenjerie intimă. Chiar dacă nu a făcut ambalajele speciale pentru produsele oferite, Sămărtinean a introdus un pliant electoral în folia ciorapilor.

Leonida de Bucureşti

Istoria nu a fost uitată de candidaţi. Theodor Paleologu, candidat ARD în Bucureşti, merge în campanie ca un gladiator, “Dârz ca Leonida la Termopile”. Un mesaj pentru electoratul intelectual din colegiul său, dar şi de pe Facebook, spune Paleologu.

“Este pentru Facebook, contez pe cultura şi umorul celor care îmi urmăresc postările. Cei care mi-au dat like pe Facebook sunt în general oameni care apreciază umorul meu, referinţele mele istorice şi culturale. Din 11.000 de fani şi peste 5.000 de prieteni, sunt mulţi şi în colegiul 9, colegiul cu cea mai mare concentrare de intelectuali pe metru pătrat. Nu este slogan pentru scrisori, afişe, pliante. Este o temă cu variaţiuni, ideea îmi aparţine. Şi plec de la faptul că Paleologu, Leonida şi Termopile sunt trei străzi în colegiul 9”, a declarat Paleologu, contactat de Gândul.

Sloganul inedit pe care a mizat Paleologu s-a făcut remarcat şi sub ochii specialistului în publicitate Naumovici. “Nu pot să cred că a făcut asta. Este un slogan interesant, care într-adevăr îşi captează privirea, dar pare făcut în glumă. Dacă el spune că electoratul lui gustă astfel de glumiţe, atunci multă baftă”, a spus el.

“Vrei să scapi de clan?”

Candidatul USL Dumitru Pelican, fost jurnalist sportiv, a fost cel mai prolific. Are nu mai puţin de cinci sloganuri, deocamdată, mare parte dintre ele fiind cu rimă. “Un om pentru sector, Dumitru Pelican senator”, “Pentru micul întreprinzator, Dumitru Pelican senator” sau mult mai bătăiosul “Omul nostru, spaima lor, Dumitru Pelican senator”.

Nici unul dintre acestea nu se compară cu: “Vrei să scapi de clan? Votează Pelican”. De altfel, acest slogan este şi preferatul lui Dumitru Pelican. “Este creaţia mea şi a echipei mele de voluntari care m-a ajutat, ca vechi gazetar. Nu ştiu cum a prins la oameni, unii spun că mă pot identifica cu acesta”.

Născocirile politicienilor

Gheorghe Udrişte, candidat ARD în sectorul 6, s-a inspirat pentru sloganul de campanie din propriul CV. Fost director la Metrorex, el s-a gândit că cel mai bine l-ar reprezenta sloganul: “Udrişte, Omul Metrou!”. Nu este singurul care şi-a ales sloganul după ultima funcţie deţinută. Vasile Ciornobreve, candidat PP-DD şi şef de gară, transmite un mesaj clar electoratului: Prindeţi ultimul tren! Inedit este şi felul în care colegul său de partid, Ilie Potecaru, a ales să se adreseze alegătorilor, scurt şi cuprinzător. Hotărât, Potecaru spune: S-o facem!

Cei din PRM au ales sloganuri din popor. Mariana Anghel, care doreşte un loc de deputat, vrea să îşi câştige alegătorii cu un vers dintr-un cântec popular: “Veniţi români să cerem drepturi”.

Campania electorală a început vineri, 9 noiembrie şi se va încheia pe 8 decembrie, ora 7.00. În acest interval, vor concura pentru favorurile electoratului 2.308 de candidaţi pentru cele 452 de posturi de parlamentari (315 în Camera Deputaţilor şi 137 în Senat). Acestora li se vor adăuga 18 deputaţi care reprezintă organizaţiile minorităţilor naţionale, care vor concura şi ei în alegeri, dar sunt aleşi la nivel naţional dacă obţin un număr minim de voturi.

Mesajele subliminale

Candidaţii de la USL Neamţ le cer cetăţenilor să spună ce îi stresează. Sub sloganul “USL te scapă de stres! Votează cu cap!”, cei trei candidaţi Vlad Marcoci, Cătălin Drăguşanu şi Eugen }apu Nazare, promit electoratului că îl vor scăpa de stres în schimbul votului pe 9 decembrie.

“Ideea a plecat de la faptul că românii sunt stresaţi. Au probleme cu banii, salarii mici, lipsa unui loc de muncă stabil, facturi mari, rate la bancă, toate astea sunt surse de stres, iar noi, USL, îi putem ajuta să scape de stres. Dacă alegi să meargă în Parlament candida?ii USL, atunci te scăpăm de probleme şi, indirect, de stres. Este un mesaj cu subînţeles. Reacţia oamenilor a fost diferită, unii au înţeles mesajul, alţii au crezut că le spunem că nu au cap, depinde cu cine vorbeşti”, a declarat Drăguşanu, contactat de gândul. Tot pe ideea de mesaj cu “subînţeles” a mers şi candidatul PSD pentru Braşov, Ion Ochi, care şi-a ales singur sloganul: “O pâine mai bună pentru fiecare”.

“Eu pentru asta vreau să merg în Parlament, ca să le ofer o pâine mai bună pentru fiecare, pentru că asta îşi doreşte românul. Pentru că acest cuvânt simplu, pâine, are o mie de semnificaţii. Înseamnă bunăstare, prosperitate, dezvoltare, o agricultură bună, o industrie care să o susţină, înseamnă locuri de muncă bune. Ideea sloganului a venit de la oameni, care au reacţionat neaşteptat de bine când au auzit sloganul pentru că ei asta vor”, a spus Ochi, pentru Gândul.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version