Menu
in

Salariile bugetarilor cresc cu 15%



Coaliţia de guvernare a aprobat, astăzi, majorarea salariilor pentru angajaţii de la stat. Aceștia vor primi cu 15% mai mult. Nici cei peste şase milioane de bătrâni nu sunt uitaţi de aleşii Puterii. În prag de campanie, pedeliştii îşi fac planul şi pentru mărirea pensiilor. Legea responsabilităţii fiscale interzice majorările de salarii înainte de alegeri.

Partidele din coaliţia de guvernare au acceptat, luni, ca Executivul să mărească salariile bugetarilor cu 15%. Măsura ar urma să intre în vigoare de la 1 iunie, dată de la care angajaţii de la stat vor primi cu 15% mai mulţi bani.

Preşedintele Traian Băsescu declarase, duminică, într-o emisiune televizată, că decizia de revenire a salariilor la nivelul anterior tăierilor nu a fost luată din populism, ci deoarece s-au îndeplinit condiţiile stabilite. Șeful statului a explicat că majorarea este posibilă, pentru că s-au atins parametrii conveniţi cu Fondul Monetar Internaţional.

Totodată, Băsescu susţinea că salariile bugetarilor puteau fi mărite încă din ianuarie, însă Guvernul a vrut să fie prudent.

“Condiţiile de revenire la salarizarea anterioară reducerii temporare s-au îndeplinit la 31.12.2011. în numele prudenţei, şi guvernul Boc şi guvernul Ungureanu au spus «discutăm»”, spunea Traian Băsescu.

De asemenea, şeful statului declarase, miercuri, 7 martie, în Parlament, că puterea are datoria de a găsi soluţii ca în jurul datei de 1 iunie să fie “reîntregite” salariile bugetarilor.

După reducerea salariilor cu 25% în iulie 2010, bugetarii au primit anul trecut o majorare salarială cu 15%, iar pentru refacerea completă a veniturilor iniţiale ar urma să mai beneficieze de o creştere cu circa 16%.

Nici pensionarii nu sunt uitaţi

În prag de campanie pedeliştii îşi fac planul şi pentru mărirea pensiilor. “Am anunţat din timp. Dacă economia ne permite să ne gândim la o creştere a salariilor şi pensiilor, o vom face. Lucru pe care l-am susţinut şi dacă economia o permite sigur că vom face acest lucru”, a declarat prim- vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur.

El a apreciat că nu este vorba de o decizie “populistă” atâta vreme cât aceste măsuri au fost anunţate încă de anul trecut, în măsura în care calculele economice o vor permite. Fără a le avea însă pe masă, prim-vicele democrat- liberal se declară convins că se va găsi o soluţie.

Salariile nu pot fi majorate înainte de alegeri

Legea responsabilităţii fiscale nu permite majorări de salarii în 2012, în contextul în care în acest an vor avea loc şi alegeri, a subliniat Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, instituţie independentă care supraveghează şi evaluează politica fiscală a Guvernului.

Dumitru spune că, deocamdată, avem doar o discuţie politică, însă pasul trebuie analizat atent, în condiţiile în care economia nu merge foarte bine. “Din punctul de vedere al Consiliului Fiscal asupra acestei decizii anunţate de creştere a salariilor, dacă ea se va materializa, vreau să subliniez că Legea responsabilităţii fiscale prevede câteva lucruri destul de clare în materie de cheltuieli cu personalul, în special în sectorul bugetar. Legea are două prevederi importante. Prima se referă la faptul că nu se pot emite acte normative privind majorarea salariilor sau a pensiilor, cu şase luni înainte de alegeri, iar a doua prevede că, în timpul anului, în timpul execuţiei bugetare, nu poate fi depăşi plafonul cu cheltuieli de personal prevăzut în buget. Dacă această creştere de salarii se va materializa, nu trebuie să încalce dispoziţia legată de perioada de şase luni înainte de alegeri şi să nu se depăşească plafonul de cheltuieli cu personalul”, a declarat Ionuţ Dumitru.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version