Menu
in

Jafuri fără precedent. Se fură din cutiile cu valori ale băncilor. Pagubă de 2,5 milioane euro

În ultima lună au avut loc mai multe furturi din casetele de valori închiriate la trei unităţi bancare din Piteşti şi Ploieşti. Dosarul a fost preluat de procurorii Parchetului General. Prejudiciul în acest caz a fost estimat la peste 2,5 milioane de euro, iar în cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.



Startul s-a dat în Piteşti

11 persoane din Piteşti au depus plângere la Poliţie, după ce mai multe bunuri le-au fost furate din cutiile de valori de la o sucursală BCR. Prima reclamaţie a fost depusă de o familie care a precizat că din cutia de valori i- au fost furaţi 130.000 de dolari şi 49.000 de lei, precum şi bijuterii din aur şi un ceas vechi de o sută de ani. Persoanele care au depus reclamaţiile susţin că le-au dispărut mari cantităţi de bijuterii şi sume importante de bani, cea mai mare pagubă fiind de 400.000 de euro. Potrivit unor estimări făcute la începutul anchetei, prejudiciul produs clienţilor băncii depăşea 1,5 milioane de euro. Conform anchetatorilor, la sucursala BCR din Piteşti sunt 300 de cutii de valori, dintre care 105 sunt închiriate.

Caz similar în Ploieşti

Un caz similar s-a petrecut şi în Ploieşti unde mai multe persoane au anunţat că le-au dispărut bunuri din cutiile de valori închiriate la sucursala băncii Raiffeisen din oraş. Prin păgubiţi se numără şi un om de afaceri, Nicolae Cantemir, care a anunţat că i-au dispărut iniţial un milion de euro, după care, după o “recalculare”, a precizat că îi lipsesc 200.000 de euro. Acesta s-a oferit să ofere o recompensă de 10.000 de dolari pentru prinderea hoţului. De altfel, printre victime se regăseşte şi primarul din comuna Plopu din judeţul Prahova, Adrian Bălănescu, care a reclamat la Poliţie că i-ar fi dispărut, la rândul său, de la aceeaşi filială şi tot dintr-o casetă de valori, 410.000 dolari, 100.000 lire sterline, 30.000 franci elveţieni, 8.000 dolari canadieni şi aproape un kilogram de aur. Păgubiţii au fost şocaţi de dispariţia bunurilor, iar din partea băncii, aşa cum relatează aceştia, nu au găsit prea multă înţelegere, astfel că afaceristul din Bărcăneşti a decis să-şi facă dreptate singur. Primarul din Plopu şi-a angajat un avocat şi intenţionează să se constituie parte civilă împotriva băncii, pentru recuperarea prejudiciului. {i ancheta poliţiştilor prahoveni continuă. Încă din momentul reclamaţiilor, aceştia au făcut investigaţii la sediul băncii, au vizionat filmările şi au audiat angajaţii, însă fără succes.

Anchetatorii spun că au în vizor mai mulţi suspecţi implicaţi. “Actorii” principali sunt doi tineri, de circa 30 de ani, care apar pe înregistrări atât la banca din Ploieşti cât şi la cea din Piteşti. Anchetatorii nu îi exclud nici pe clienţii care au închiriat cutiile de valori din cele două bănci, dar nici pe angajaţii sucursalelor bancare. Poliţiştii verifică imaginile surprinse, în ultimul an, de camerele de luat vederi la banca din Piteşti unde s-au reclamat cele mai multe furturi. Pe baza lor, anchetatorii speră să obţină mai multe informaţii despre cei doi suspecţi de furtul de bani şi aur în valoare de aproape peste două milioane de euro, dar şi de presupuşi complici ai acestora.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version