Menu
in

Legea ”Big Brother”, declarată neconstituţională

Curtea Constituţională a decis, marţi, 8 iulie, că Legea 82/2012, cunoscută drept legea ”Big Brother”, este neconstituţională, hotărârea fiind luată în unanimitate.

Conform unui comunicat, cu unanimitate de voturi, Curtea ”a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile Legii nr.82/2012 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice sunt neconstituţionale”.



Decizia CC vine în urma ridicării în instanţă a excepţiei de neconstituţionalitate.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţei care a sesizat Curtea Constituţională.

Potrivit Constituţiei, ”dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”.

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, în 12 iunie 2012, Legea privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice, cunoscută şi ca “Legea Big Brother”.

Legea prevede obligativitatea furnizorilor de telefonie fixă şi mobilă şi de internet să reţină timp de 6 luni anumite date ale abonaţilor care să fie trimise, la cerere, autorităţilor din domeniul siguranţei naţionale pentru acţiunile de prevenire, cercetare, descoperire şi urmărire a infracţiunilor grave.

“Furnizorii de telefonie fixă, mobilă şi internet sunt obligaţi să stocheze timp de şase luni toate datele legate de convorbirile telefonice şi schimbul de email-uri, cu excepţia conţinutului corespondenţei electronice sau al convorbirii telefonice. În cazul reţelelor de telefonie fixă şi mobilă trebuie să se reţină numărul celui care formează, numărul destinatarului, numărul celui spre care a fost redirecţionat apelul, precum şi numele acestora. În cazul serviciilor de internet, se vor reţine utilizatorul, serviciul de telefonie folosit, numărul de telefon al apelantului şi al destinatarului, numele şi adresa abonaţilor, identitatea echipamentului folosit“, prevede actul normativ.

Furnizorii de telefonie şi Internet au obligaţia ca timp de 48 de ore de la cererea organelor de urmărire să transmită datele solicitate, iar dacă acest lucru nu este posibil în 48 de ore, datele trebuie transmise în cel mult cinci zile.

Legea privind stocarea datelor de trafic de telefonie şi internet mai prevede că organele de urmărire penală au obligaţia de a informa persoana ale cărei date sunt reţinute în termen de 48 de ore de la momentul transmiterii solicitării, cu excepţia cazurilor în care persoana este implicată în acţiuni care periclitează siguranţa naţională.

Sursa: Mediafax

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version