Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a anunţat, sâmbătă 23 mai, la Piteşti, în cadrul Consiliului Naţional al PNL, depunerea în Parlament, pe 5 iunie, a moţiunii de cenzură la adresa Guvernului, pe tema votului prin corespondenţă. Alina Gorghiu a făcut anunţul în cadrul reuniunii Consiliului Naţional al partidului, de la Piteşti.
”E singurul lucru care ne mai lipsea. Avem premier, avem program de guvernare, ne mai trebuie moţiune de cenzură. Pe scurt, 5 iunie, tema este pe una pe care nu o putem refuza românilor din diaspora, votul prin corespondenţă”, a afirmat Alina Gorghiu, în aplauzele reprezentanţilor PNL.
La rândul sau, liderul liberal Ludovic Orban a afirmat că “La ora actuală, Ponta otrăvește fântânile, pârjolește recoltele, dă foc la hambare, distruge sistemele de irigație, pentru că știe cu siguranță că noi vom fi cei care vom guverna. Problema pentru noi este să nu îl lăsăm să transforme această țară în deșert. Trebuie să ne mobilizăm astfel încât pe 5 iunie să îl trimitem acasă pe Victor Ponta. Este răspunderea nu numai a conducerii PNL, este răspunderea fiecăruia dintre membrii conducerilor județene ale partidului.”
Peste 1.000 de liberali s-au adunat la Casa de Cultură a Sindicatelor din Pitești, la Consiliul Național al PNL, eveniment în cadrul căruia a fost aprobată, cu unanimitate de voturi, forma finală a programului de guvernare al liberalilor.
Prim vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu a declarat că moțiunea de cenzură este un demers la care liberalii erau obligați “nu numai față de diaspora, ci față de toți cetățenii români” și s-a arătat optimist în legătură cu șansele de aprobare a acesteia în Parlament.
“Dacă n-aș fi optimist, n-aș ieși ziua din casă. Da, suntem optimiști și mai mult decât atât, nu poți să te bazezi doar pe un optimism subiectiv. Vă asigur că lucrăm în fiecare zi, colegii din Parlament în primul rând, co-președinții PNL, liderii de grup parlamentar PNL lucrează zilnic, pentru ca această moțiune să treacă”, a spus Predoiu.
El a mai explicat că liberalii vor încerca să-i convingă pe parlamentarii UDMR să susțină moțiunea “prin argumente, explicând nu numai textul moțiunii, ci și ceea ce se întâmplă după ce o astfel de moțiune poate să treacă, explicând programul de guvernare, obiectivele sale”.
Prim-vicepreședintele PNL a mai spus că inițierea unei moțiuni de cenzură era un demers obligatoriu față de toți cetățenii români.
“Este un demers la care eram obligați față de toți cei care, în noiembrie anul trecut, s-au pronunțat pentru o altfel de politică, este un demers la care eram obligați nu numai față de diaspora, ci față de toți cetățenii români, în general, care doresc să fie respectați, care doresc un Guvern față de care dreptul la vot să nu mai fie doar un moft, care doresc un Guvern care să nu-i mai mintă și să nu-i mai umilească. (…) Guvernul nu este al unui partid sau al unor partide, Guvernul aparține cetățenilor, statul aparține cetățenilor și ei trebuie respectați. Asta vrem să spunem prin această moțiune”, a precizat Predoiu.
Prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu a comentat apoi moțiunea, făcând referire la condamnarea lui Liviu Dragnea pentru fraude la Referendumul din 2012. “Trebuie să ştiţi că Liviu Dragnea a fost condamnat de justiţie nu fiindcă l-a suspendat pe Băsescu din funcţie, ci fiindcă a pus morţii să voteze, iar Ponta trebuie să plece pentru că nu îi lasă pe cei vii din diasporă să-şi exercite dreptul de vot. Acestea sunt problemele majore cu care ne confruntăm, cică într-o Românie europeană democratică; cu un prim-ministru care refuză un drept fundamental unui cetăţean român”, a spus Atanasiu.
Ponta, acuzații din diaspora: „încercați să ne îndepărtați de România”
Iohannis: Există voință politică pentru votul diasporei
Vot electronic sau prin corespondenţă? Audiere publică la Bucureşti: “Vrem să auzim vocea diasporei”