Menu
in

Mâncăm alimente din import la preţuri fabuloase



Fructele, legumele şi carnea din import se vând în magazine şi pieţe cu preţuri de două, trei şi chiar zece ori mai mari decât cele cu care intră în ţară, iar în unele cazuri cumpărătorul plăteşte pentru un produs alimentar şi de 15-20 de ori mai mult faţă de valoarea de import.

Românii care îşi fac cumpărăturile în marile lanţuri de magazine sau din pieţe nu ştiu că pentru varza pe care o cumpără plătesc de 3-4 ori mai mult decât preţul cu care aceasta a fost importată, strugurii sunt de peste zece ori mai scumpi pe rafturi decât atunci când intră în ţară, preţul unui kilogram de fasole este umflat de 4-5 ori, iar pentru un kilogram de mere adaosul distribuitorilor şi al retailerilor este de 400-700%.

Preţurile din lanţurile de magazine sunt exagerate pentru că adaosurile comerciale pe care le practică acestea şi intermediarii care intervin pe traseu dublează sau triplează costul unui produs.

Reţeta “succesului”

Deputatul Culiţă Tărâţă, totodată şi unul dintre cei mai mari agricultori autohtoni, cu peste 65.000 de hectare de teren agricol în administrare, spune că o parte din diferenţa mare dintre preţul la intrarea în ţară şi cel de pe rafturi este dată că pentru produsele importate din afara UE preţul declarat în vamă este mai mic decât cel real.

“Se fac declaraţii vamale la preţuri mai mici de 2-3 ori, ca să se plătească taxe vamale mai mici. Diferenţa de bani se plăteşte la negru. Produsul intră apoi în magazin la preţul pieţei. Şi cei de la putere, şi cei din opoziţie îşi dau mâna şi încurajează acest fenomen. Sunt vinovaţi politicienii apropiaţi de cei din vamă. Nu vedeţi ce doadă e la funcţii?”, spunea Tărâţă în primăvar acestui an.

“Există evazionişti care aduc marfa din afara UE şi declară o valoare derizorie în vamă, pentru a plăti taxe vamale mai mici. E un scenariu, cazuri concrete nu ne sunt cunoscute. }inem să menţionăm pe această cale că marile lanţuri de magazine sunt printre marii contribuabili la bugetul statului. Nu ne putem erija în controlori fiscali, nu avem aceasta calitate şi nici nu este rolul nostru. Singurul organism menit a stopa astfel de practici este Garda Financiară, pe al cărui suport şi a cărei intervenţie contăm pentru stoparea oricăror practici de evaziune fiscală”, a declarat agenţiei Mediafax Delia Nica, vicepreşedintele Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR).

Ea a adăugat că, pe de altă parte, o reducere a TVA la nivelul ţărilor dezvoltate ar reprezenta o descurajare clară a acestor practici, iar încasările din TVA ar creşte substanţial.

În replică, fostul şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor Viorel Comăniţă a declarat pentru Mediafax că riscul subevaluării este foarte puţin prezent în cazul operaţiunilor vamale cu marfuri denumite generic “marfuri alimentare”, întrucât taxele vamale nu au un nivel ridicat, sunt implementate măsuri de taxare specifice la nivel UE în funcţie de ţara de origine/destinaţie (valori forfetare de import, stabilite la nivel comunitar prin TARIC-Customs Tariff Database), iar unele dintre aceste marfuri fac obiectul unor acorduri de liber schimb între UE şi state terţe pentru care taxa vamală este mult diminuată sau chiar 0%. Un exemplu este acordul UE-Turcia.

Asociaţiile din domeniul legumelor şi fructelor se feresc să vorbească pe acest subiect, de teamă că marfa lor nu îşi va mai găsi locul în marile reţele de magazine.

“Nu vă pot spune cine este vinovat de preţurile mari ale legumelor pe raft, comparativ cu cele de intrare în vamă, pentru că stric relaţiile cu hipermarketurile. Importatorii îşi iau şi ei marja lor de profit, dar hipermarketurile scumpesc cel mai mult”, a declarat şeful unei asociaţii profesionale din domeniul legumelor.

Guvernul face curăţenie în pieţe

Tarabele din pieţe vor fi accesibile doar producătorilor persoane fizice, care vor vinde numai legume şi fructe româneşti, măsură ce vizează eliminarea intermediarilor evazionişti care folosesc acte de producător false şi generează statului pagube de peste 1 miliard euro din comeţul “la negru”, relatează Mediafax.

Un proiect de hotărâre de Guvern stabileşte în mod clar că pe tarabele din cadrul pieţelor agroalimentare va fi permisă comercializarea en detail a legumelor şi fructelor proaspete “exclusiv de către producătorii agricoli persoane fizice şi numai a produselor din producţie proprie, autohtonă”. Noile reglementări vor intra în vigoare la patru luni de la aprobarea proiectului în Guvern.

Persoanele juridice vor putea vinde legume şi fructe proaspete, dar în spaţii individuale din cadrul pieţelor, delimitate distinct şi amenajate corespunzător pentru depozitare şi comercializare, inclusiv cu case de marcat.

Guvernul apreciază că noile reguli vor elimina verigile de intermediari care “umflă” preţul pe seama producătorului, va stimula producţia şi comerţul cu produse autohtone şi va proteja producătorii şi produsele autohtone, urmând să aibă şi efecte pozitive asupra bugetului de stat încă din primul an de la aplicare, prin creşterea veniturilor colectate din TVA, impozit pe profit şi amenzi.

Suntem printre marii importatori de mâncare

În ciuda faptului că ar putea hrăni 15% din populaţia Uniunii Europene, agricultorii români nu pot asigura alimentele de strictă necesitate decât pentru un sfert din populaţia României. Aceasta în condiţiile în care potenţialul agricol al ţării noastre ar permite asigurarea hranei pentru 80 milioane de persoane, iar UE are 500 de milioane de locuitori.

“Cu părere de rău, România se află pe locul 12 la nivel mondial la importul de produse agroalimentare, conform unui program de cercetare al Băncii Mondiale şi al Băncii japoneze Nomura. Degeaba spunem că avem un potenţial agricol pentru a hrăni 80 de milioane de locuitori, acest lucru nu este de ajuns dacă nu îl şi folosim. Consider că la ora actuală România ar trebui să fie exportator de securitate alimentară”, a declarat reprezentantul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură – FAO în România, Bogdan Bazgă.

90% din magazinele de la colţul străzii lucrează la negru

Aproximativ 9 din 10 magazine care funcţionează la colţ de stradă lucrează la negru, dar autorităţile le controlează şi amendează doar pe cele fiscalizate, a declarat Sorin Minea, preşedintele Romalimenta.

“În retail din zece magazine pe care le vedeţi la colţul străzii, unele dintre ele chiar civilizate, nouă lucrează la negru. Niciun inspector nu intră în ele. Intră în al zecelea, care e fiscalizat şi îl caută dacă are temperatură, dacă nu cumva un vânzător nu şi-a tăiat unghia stângă de la mâna dreaptă, deci îl găseşte cu ceva şi-i trage o amendă”, a spus Minea, la conferinţa “Food Retail in Romania: Opportunities&Challenges”, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană, Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România şi Agenţia Mediafax.

Preşedintele Romalimenta a completat că amenda primită de comerciant “se duce în preţ”, pentru că nu există cineva care aduce bani de acasă. Minea crede că dicuţiile potrivit cărora dacă se reduce TVA va creşte profitul comercianţilor sunt false.

“Putem să-l controlăm şi să scoatem la suprafaţă comercianţii corecţi. Cel nefiscalizat este primul care măreşte preţurile, pentru că nu are un plan de afaceri şi nu-l va avea niciodată. El măreşte preţurile pentru că a crescut TVA, chiar dacă n-a plătit niciodată TVA. Statul român controlează cu obstinaţie numai firmele legale şi cele care nu fac evaziune fiscală”, a spus Minea. El a mai afirmat şi că restaurantele cumpără alimente cu factură “al naibii de puţin”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version