Menu
in

Medic disperat din România: „Mi-am cumpărat mască de protecție pentru zugravi, de la un magazin de bricolaj. Va fi jale pe litoral”

Medic disperat din România: ”Testarea și protejarea medicilor trebuie sa fie o prioritate”, a transmis președintele Klaus Iohannis, în speranța că nu se vor mai repeta cazuri precum cele de la Suceava, Arad, Filiași sau București, unde au fost închise temporar secții sau chiar spitale întregi, după infectarea cu coronavirus a zeci de cadre medicale neprotejate corespunzator.

Realitatea din spitale însă este departe de ceea ce recomandă şeful statului. Medicii sunt disperați pentru că nu au echipamente de protecție. Astfel, cei de la care așteptăm să pună capăt acestei epidemii și să ne salveze viețile, sunt, de fapt, cei mai expuși la acest virus. În spitale şi în cabinetele medicilor de familie nu există suficiente măști, combinezoane și viziere medicale, iar până la un colaps al sistemului medical românesc mai este doar un pas.

Medicii de familie reclamă probleme grave în toată ţara și fac apel la guvern să reglementeze cât mai repede teleconsultațiile, pentru ca pacienții să nu mai iasă din case.

Medicii sunt disperați pentru că nu au echipamente de protecție

“Nu vă imaginați cum suntem baricadați. Nu știi cine îți intră pe ușă. Va fi jale pe litoral. În Constanța, străzile sunt pline de mașini de Italia, stau toți la un loc, vine unul singur și spune că e răcit copilul, dar nu știi care e adevărata situație în acea familie, câți sunt bolnavi, câți s-au infectat cu coronavirus. Mi-am cumpărat mască de protecție pentru zugravi, de la un magazin de bricolaj, dar aceasta mă apără doar de particulele de praf, nu de coronavirus”, se plânge un medic din Constanța, sub acoperirea anonimatului, pentru jurnalul.ro.

“De când a izbucnit epidemia, nu am primit niciun fel de ajutor, nu avem materiale de protecție și nici dezinfectanți, clinicile s-au închis rând pe rând, toți pacienții au fost trimiși la noi, fără să fim incluși în planurile de urgență. Toate ambulatoriile de specialitate, de stat sau private, s-au închis, noi am rămas singurii care mai primim pacienți, pe lângă unitățile de primiri urgente. În spitale, oamenii nu se mai duc, de frica infectării, vin toți la noi. Procedura este să ne sune și, dacă sunt acuți, să ne sfătuim telefonic, să nu vină, dar ei vin, nu au toți televizor și facebook, noi îi primim și pot fi infectați cu coronavirus. Noi nu închidem cabinetele, nu vrem să fugim, dar cu mâinile goale nu poți face față unei pandemii. S-au închis toate clinicile care cereau bilete de trimitere cu internări de zi pentru a face consultații, și-au luat mâinile de pe pacienți, au închis de frică. Casa de Asigurări a prelungit valabilitatea scrisorilor medicale, cei care trebuiau să meargă la 3 luni sau la 6 luni nu mai au această constrângere. Am ajuns niște mici Dumnezei, putem prescrie ce vrem noi, brusc suntem buni pentru că specialiștii au dispărut, cu explicații de genul «ne pare rău, ținem legatura, ne auzim după ce trece epidemia”, se plânge medicul constănţean.

Articole similare:

Medicii fac apel în fiecare zi la insituţiile statului pentru că nu au măști, mănuși, dezinfectanți. Sunt, practic, carne de tun, iar infectarea lor este doar un joc de noroc și de timp.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version