Menu
in

Medicii din România, promisiuni salariale la nivelul Germaniei. Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, promite salarii de mii de euro

Medicii vor avea salarii care vor porni de la un minimum de 1.200 de euro lunar, ajungând până la un maximum de 3.600 de euro în cazul medicilor din serviciile de urgenţă.

Într-un interviu acordat MEDIAFAX, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat că salarii le medicilor vor porni de la un minim de 1.200 de euro lunar, ajungând până la un maxim de 3.600 de euro, în cazul medicilor din serviciile de urgenţă. Această majorare ar urma să se facă progresiv, până la sfârşitul anului 2020. Este vorba de salariul brut.



„Medicul care va avea cel mai mare salariu va fi medicul de medicină de urgenţă, cu cel mai mare grad, şi va ajunge la 3.600 de euro, conform programului de guvernare. Am încercat să asigurăm o salarizare foarte aproape de Uniunea Europeană, aproximativ la 70% din ce se câştigă în UE pentru medici , astfel încât să evităm situaţia în care toţi medicii să plece peste graniţă după ce sunt formaţi de către statul român, în instituţiile de învăţământ şi aici rămâne cu situaţii din ce am prezentat în care nu mai avem pe cine să angajăm.”, a explicat Olguța Vasilescu.

Mai mult de trei sferturi dintre studenții și tinerii absolvenți la Medicină din țară sunt hotărâți să plece la muncă în străinătate. Asta, imediat după terminarea facultății. Iar aproape jumătate dintre ei ajung în spitalele din Germania. În ultimii 7 ani, 14.000 de medici au emigrat, lăsând sistemul sanitar românesc cu un deficit record de cadre.

3% din medici pleacă din România în fiecare an

România, cel mai mare exportator de medici

Marea Britanie lasă România fără medici. 14.000 au plecat din România, din 2007 și până în prezent

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version