Menu
in

Ministrul Sănătății, declarații îngrijorătoare: „Există cazuri de reinfectare cu COVID în România”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că la nivelul țării există cazuri de reinfectare cu noul coronavirus, care în acest moment sunt studiate de specialiști.

„Se discută la nivelul grupurilor științifice de reinfectări în contextul unor posibile tulpini noi apărute. (…) Sunt câteva cazuri care au fost declarate (în România n.r.), dar în acest moment le studiem”, a spus Tătaru, potrivit Agerpres.

Totodată, ministrul a reiterat faptul că România este acum în cea de-a doua fază a primului val pandemic, pe un platou care speră să poată fi menținut în condițiile în care luna septembrie va fi una aglomerată și grea, din cauza începerii anului școlar, a alegerilor, dar și a reîntoarcerii românilor din concedii.

“Suntem în cea de-a doua fază a primului val pandemic. Suntem pe acel platou pe care sper să îl menținem în contextul unei luni septembrie destul de aglomerate şi cu o creștere pe care preconizăm sperăm noi mică a numărului de cazuri de la o zi la alta. (…) Ne pregătim pentru o lună destul de grea atât pentru cei care gestionăm (…), cât şi pentru cei care vor contribui la menținerea unei stări sau a unei situaţii pe care să o putem controla”, a mai spus ministrul Sănătății.

Caz de COVID-19 la Ambasada României de la Londra

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version