Menu
in

Măsuri de criză: Guvernul ia tot de la săraci



Familiile cu venituri reduse care au copii preșcolari vor rămâne fără cupoanele sociale abia introduse cu noua lege a educației, indemnizațiile pentru revoluționari vor fi sistate, iar reducerile de tarife și gratuitățile la transport vor fi limitate, potrivit unor noi măsuri guvernamentale care vor intra în vigoare din 2012.

Deciziile, publicate într-un document guvernamental citat de Mediafax, vor fi incluse în politica Guvernului în domeniul asistenței sociale, cu scopul de redimensionare a măsurilor de protecție socială pentru familiile cu nevoi speciale.

Potrivit documentului, măsurile pe care Guvernul vrea să le ia sunt: neacordarea cupoanelor sociale pentru sprijinirea educației timpurii, neacordarea indemnizațiilor prevăzute de lege pentru revoluționari și reducerea facilităților în ceea ce privește costul transportului pentru categorii sociale speciale.

În altă ordine de idei, guvernanții estimează că rata medie a șomajului va înregistra anul viitor o scădere ușoară de la 4,9% nivelul prognozat pentru acest an la 4,5%. Concret, Guvernul se așteaptă ca numărul persoanelor fără un loc de muncă înregistrate să ajungă la 410.000.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version