Titus Corlățean și Paul Brummell au avut prima întâlnire oficială pe 20 august, când noul ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România a prezentat scrisorile de acreditare.
Potrivit unui comunicat al MAE, șeful diplomaţiei române a adresat felicitări ambasadorului britanic pentru numirea în funcţie, i-a urat succes în îndeplinirea misiunii în România şi l-a asigurat de întreaga disponibilitate a Ministerului Afacerilor Externe pentru cooperare şi dialog.
Cei doi interlocutori au evidenţiat buna cooperare în domeniul economic, confirmată de o dinamică ascendentă continuă a schimburilor comerciale din ultimii ani, anul 2013 înregistrând o creştere record a schimburilor comerciale bilaterale, de peste 3 miliarde de euro, se mai arată în comunicatul MAE.
În ceea ce priveşte Republica Moldova, ministrul Titus Corlăţean a reiterat interesul prioritar pe care România îl acordă parcursului european al acestei ţări. El a reamintit necesitatea unui sprijin real pentru autorităţile de la Chişinău în contextul situaţiei din regiune şi în perspectiva apropiatelor alegeri legislative din Republica Moldova.
Totodată, cei doi interlocutori au trecut în revistă dosare ale agendei internaționale, cu accent pe situaţia din Fâşia Gaza, Irak, precum şi elemente cu privire la apropiatul summit NATO, din Marea Britanie, din 4-5 septembrie 2014, subliniindu-se importanţa reconfirmării solidităţii relaţiei transatlantice pentru gestionarea adecvată a riscurilor de securitate asociate noului context geostrategic.