Menu
in

Operaţii estetice la Spitalul de Arși, pe banii statului. Unul din medicii şpăgari avea 700.000 de euro în conturi

O anchetă desfășurată pe parcursul a doi ani a condus la arestarea unora dintre cei mai renumiți medici de chirurgie plastică din România. Alături de aceştia, alţi şase medici sunt cercetaţi sub control judiciar pentru că făceau ilegal operaţii estetice. În timp ce chirurgii încasau bani negri, intervenţiile camuflate sub diagnostice false erau decontate din bani publici.

Ultima perioadă a fost marcată de un scandal care a scos la iveală mafia chirurgiei estetice dintr-un spital de stat, unde medicii operau pe bandă rulantă pacienţi pe care îi internau sub un diagnostic fals şi cărora le făceau diverse intervenţii chirurgicale estetice în schimbul unor sume cuprinse între 450 şi 3.400 de euro.



Ancheta procurorilor, care au descins la Spitalul Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală, cea mai mare unitate de profil din România, s-a lăsat cu arestări la vârf.

Şeful instituţiei medicale, Vitalie Stan, adjunctul acestuia, Nicolae Antohi, şi medicul Cristina Isac îşi vor petrece 30 de zile în spatele gratiilor. Cei trei medici care au ajuns după gratii sunt acuzaţi de luare de mită şi de fals intelectual, după ce au transformat Spitalul de Arşi într-o adevărată afacere personală.

În cazul celorlalţi medici de la Spitalul de Arşi implicaţi în scandalul operaţiilor estetice ilegale – Florica Guşă, Carmen-Elena Boiangiu, Ioan Costică Ghiţă Plujdescu, Florin Parasca, Ivan Vătămănescu şi Aurelia Isac şi angajata unei clinici private -, instanţa a decis cercetarea lor în stare de libertate sub control judiciar. În urma percheziţiilor, anchetatorii au găsit în locuinţele şi conturile celor vizaţi, potrivit unor surse judiciare, nu mai puţin de 1, 5 milioane de euro. Ca urmare a acestei acţiuni, anchetatorii au pus sub urmărire penală şi nouă pacienţi.

Mecanism bine pus la punct

În timp ce bolnavele de cancer așteptau luni la rând pentru refacerea sânilor, procurorii au descoperit un adevărat mecanism prin care doctorii de la spitalul de stat declarau diagnostice fictive pentru a deconta operaţii estetice pentru care pacienţii plăteau la „negru”.

Medicii esteticieni consultau la cabinetele particulare tinere care voiau să se înfrumuseţeze, iar mai apoi le ofereau varianta mult mai ieftină – să se opereze la spitalul de arşi din Capitală.

De exemplu, pentru o operaţie de implant de silicon medicii reuşeau să deconteze bani la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, întrucât era trecută în dosar drept intervenţii pentru cancer la sân. Astfel, intervenţiile chirurgicale din spital erau decontate ilegal din bani de la stat, iar doctorii luau şpagă câteva mii de euro la fiecare operaţie. Au ajuns astfel să aibă viaţă de latifundiari: terenuri în ţări străine, vacanţe exotice şi cheltuieli fără număr.

Spre exemplu, o rinoplastie, care în sistemul privat costă 1.600 de euro, era taxată la Spitalul de Arşi cu doar 850 de euro. Un implant mamar la acelaşi spital costa, “la negru”, în jurul sumei de 2.000 – 2.500 de euro, în timp ce la privat costă de la 3.000 de euro în sus.

Averi fabuloase

Sumele mari de bani găsite la percheziţii i-au pus pe procurori în situaţia de a cere maşină pentru numărat banii. Mai exact, anchetatorii au găsit în casa unui doctor 170.000 de euro, iar la un altul, 700.000 de lei. Mai mult, procurorii au descoperit în contul unui medic suma de 700.000 de euro.

Chirurgul depunea câte 14.900 de euro la interval de câteva zile, iar suma de bani era special aleasă pentru a nu depăşi pragul de 15.000 de euro de la care Oficiul pentru Combaterea Spălării Banilor ar trebui să se sesizeze.

Potrivit unor surse judiciare, printre pacientele operate de medicii anchetaţi s-ar fi numărat şi persoane cunoscute în lumea showbiz-ului, cum ar fi Anda Adam, Daniela Crudu, Mădălina Secuianu şi Ioana Tufaru, fiica Andei Călugăreanu.

Băsescu: Frauda de la Spitalul de Arși nu este o excepție

Şeful statului vorbeşte de o veritabilă mafie care ar profita ilegal de banii din sănătate. „Ce s-a întâmplat la Spitalul de Arși din Bucureşti nu este un caz izolat. Degeaba ies propagandiștii curățeniei sectorului care ne spun cât de curat este sectorul și că a fost un accident. Fondurile de sănătate sunt fraudate în spitale în mod consecvent și aproape generalizat. Singura soluție este îndreptarea către soluția de modernizare a sistemului de management al sistemului de sănătate.

Cât timp mafia din sănătate blochează introducerea cardului de sănătate, sistemul va fi în continuare fraudat. Am mult respect pentru doctori, dar îi asigur că dacă nu ar fi respins atât de vehement legea sănătății propusă în ianuarie 2012, ar fi încasat tot atât cât încasează acum în condițiile în care au riscul procurorului. Numai că nu s-a vrut”, a declarat președintele Traian Băsescu.

Stenograme: La stat e mai ieftin

Potrivit stenogramelor, citate de Mediafax, asistenta medicului Nicolae Antohi discuta cu pacientele şi se interesa despre starea lor materială, pentru a le recomanda locul unde ar trebui să se opereze. Acest lucru reiese din mai multe discuţii interceptate de procurori, între care:

“Asistenta C.: Intervenţia unde doreşte să aibă loc?

Doamna: Ă….adică ca locaţie? Spuneţi

Asistenta C.: Da, da, da.

Doamna: Nu cred….

Asistenta C.: În domeniul privat sau la spital.

Doamna: În domeniul privat.

Asistenta C.: A, în domeniul privat, că asta e foarte important. Ă…

Doamna: Care este diferenţa?

Asistenta C.: De cost, evident.

Doamna: De cost. Îmi puteţi spune ambele variante, nu ştiu….

Asistenta C.: Păi dacă dumneaei a fost la consultaţie presupun că doctorul A. i-a spus, e o diferenţă de aproape 1000 de euro.

Doamna: Am înţeles.

Asistenta C.: Putem discuta deschis?

Doamna: Ă… da.

Asistenta C.: O dau banii afară din casă? … (râde)… sau munceşte pentru ei?

Doamna: A…munceşte greu pentru ei.

Asistenta C.: În cazul acesta, sincer, haideţi să adoptăm varianta spital, pentru că e vorba de o noapte de stat. Şi…

Doamna: Am înţeles.

Asistenta C.: .. aici la doctorul A. este un spital de chirurgie plastică şi reparatorie, nu sunt decât cazuri similare, rinoplastie, implant, nu are motive să fie îngrijorată”

Aceeaşi asistentă îi sfătuia pe viitorii pacienţi să facă rost de bilete de trimitere de la medicul de familie, cu diagnosticul “deviaţie de sept”, astfel încât să poată fi creată aparenţa legală a operaţiilor, susţin anchetatorii.

“Asistenta C: Deci, încercaţi să obţineţi un bilet de trimitere de la medicul de familie către spitalul de chirurgie plastică şi reparatorie cu diagnosticul deviaţie de sept.

PDA: ÎhÎ!

Asistenta C: Adeverinţă de salariat sau de student, ceva?

PDA: …de student.

Asistenta C: Aşa o adeverinţă de student şi cu aceste două hârtiuţe… asta ar însemna pe opt, marţi dimineaţa să mergeţi la analize.

PDA: Ok!

Asistenta C: Dar sunaţi-mă în momentul când obţineţi biletul de trimitere ca să vedem cum procedam, da?

PDA: Îhî! păi da, păi atunci… ramâne pe săptămâna viitoare şi eu fac rost de foile astea două.

Asistenta C: Intervenţia rămâne stabilită pe data de nouă şi între timp dumneavoastră faceţi rost de aceste două hârtiuţe şi va trebui să ne vedem pe luni după amiaza, o să incerc, să mai staţi de vorbă cu domnul Antohi şi eventual să rezolvăm atunci şi latura financiara, da?

PDA: A! da se plăteste şi înainte, am înţeles.

Asistenta C: Păi da, adică mă rog…

PDA: Ok!

Asistenta C: Cu o zi înainte. (…)

PDA: Şi atunci voi stabili eu unde să mă operez, adică în clinică sau în spital, nu?

Asistenta C: Păi nu, staţi un pic, dacă mi-aţi spus deja de analize făcute în spital, atunci opţiunea este către spital”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version