Menu
in

Pădurile României, secerate. Business de peste 2,5 miliarde euro, jumătate din bani sunt făcuți din ilegalități

2019 a fost anul cu cea mai mare cifră de afaceri din istorie pentru companiile de exploatare forestieră care operează în România.

S-au tăiat și prelucrat păduri de două miliarde și jumătate de euro, cu peste 100 milioane de euro mai mult decât în anul trecut, arată o analiză realizată de Frames. Mai mult de jumătate din bani sunt făcuți din ilegalități.

O statistică recentă, dată publicităţii de Greenpeace, estima că România pierde în fiecare oră peste 3 hectare de pădure. În absenţa unei legislaţii care să limiteze dispariţia ,,aurului verde’’, cu autorităţi preocupate doar la nivel declarativ de starea pădurilor, defrişările masive, legale sau ilegale, s-au accentuat în ultimii ani. Cum business-ul este unul relativ simplu şi insuficient reglementat, pădurea a atras tot mai mulţi investitori preocupaţi să taie cât mai repede şi cât mai mult, în căutarea unor profituri cu multe zerouri. Aşa s-a ajuns ca numărul firmelor active din domeniul exploatărilor forestiere şi prelucrării lemnului să crească semnificativ din 2010 şi până în prezent, de la 3.937 la 6.189 de firme în 2018 (cod CAEN 220 şi 1610).
,,După 30 de ani de capitalism, România a ajuns o ţară secătuită de resurse. De la petrol la gaze, ape minerale, aur şi păduri, autorităţile au vândut resursele ţării pe redevenţe infime. Pădurea a devenit un business de succes, într-o ţară prea puţin preocupată de ecologie, de sustenabilitatea resurselor, de aerul curat, de viitor’’, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.
Potrivit datelor de la Inventarul Forestier Naţional, din România sunt tăiaţi, anual, 38,6 de milioane de metri cubi de lemn. Din această cantitate, doar 18,5 milioane de metri cubi reprezintă tăierile legale, pentru care se plătesc taxe, restul de 20 de milioane de metri cubi fiind arbori extraşi fără nicio formă legală, în mare parte din pădurile proprietate privată. Analiza Frames arată că situaţia din zona exploatărilor forestiere şi prelucrării lemnului tinde să se agraveze de la an la an, pe măsură ce cererea de export de lemn din România creşte semnificativ, iar autorităţile întârzie să ia măsurile necesare combaterii fenomenului tăierilor ilegale.

https://www.gazetaromaneasca.com/focus/romania/prapad-pe-piata-muncii-romania-are-nevoie-de-peste-un-milion-de-muncitori/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version