Menu
in

Patriotismul românilor e influențat de vârstă și statutul social



Mai puțin de jumătate dintre români spun despre ei că sunt patrioți, iar procentul persoanelor cu veniturii reduse care se încadrează în această categorie este mult mai mic decât cel al persoanelor cu venituri ridicate.

Un studiu intitulat “Patriotismul la români” a scos la iveală că doar 41 la sută dintre români pot spune despre ei ca sunt patrioţi. La nivel declarativ, cei mai patrioţi sunt, conform sondajului, românii din Banat (unde 60 la sută se pot caracteriza în acest mod) şi din Muntenia (50 la sută).

Tinerii între 20 şi 24 de ani sunt cel mai puţin patrioţi (doar 30 la sută putându-se descrie astfel). În acelaşi timp, cei mai în vârstă (între 50 şi 59 de ani) declară în mai mare măsură că se consideră patrioţi (48 la sută). Este de observat şi faptul că persoanele cu venit scăzut se încadrează mai puţin în această categorie decât persoanele cu venit ridicat (32 la sută în cazul celor cu venit sub 1.200 de lei în comparaţie cu 50 la sută pentru cei cu venituri peste 3.000 de lei)”, se arată în studiul realizat de ISRA Center, citat de Mediafax.

Pentru cei mai mulţi români patriotismul înseamnă pur şi simplu a-ţi iubi ţara necondiţionat, patru din zece persoane fiind de acord cu acest lucru, o treime cred că patriotismul se referă la respectul pe care îl ai pentru strămoşi, în timp ce un sfert spun că patriotismul se referă la faptul ca românii sunt deranjaţi atunci când imaginea ţării lor este denigrată în străinătate. Doar patru la sută cred că patriotismul se referă la conştientizarea beneficiilor pe care ţi le oferă ţara în care locuieşti.

Potrivit aceluiași studiu, românii cred că expresiile care îi descriu cel mai bine sunt “A face haz de necaz”, “Să moară şi capra vecinului” și “Om trăi şi om vedea”.

Românii mai spun despre ei înşişi că sunt un popor ospitalier (45 la sută), că sunt descurcăreţi (36 la sută), generoşi (30 la sută), harnici (28 la sută), dar şi cârcotaşi (28 la sută).

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version