Menu
in

Politicienii se joacă cu nervii bugetarilor. Când cresc salariile?



Cei aproape 1.300.000 de mii de bugetari ar putea primi salarii mai mari în urmatoarele luni. Momentul aplicării acestei măsuri naşte însă discuţii aprinse în coaliţia de la guvernare. O parte dintre reprezentanţii puterii vorbesc despre o majorare în etape, cu o primă tranşă de 5%, din octombrie. Varianta a fost acceptată inclusiv de experţii FMI. Şi totuşi, premierul Emil Boc este de neclintit.

 

“Obiectivul nostru este ca de la 1 ianuarie să începem recuperarea salarială, dar aceasta depinde de creştere economică, de încadrarea în plafonul pentru bani alocaţi pentru 2012 şi aceste lucruri se vor discuta la legea bugetului pentru anul 2012”, a declarat prim-ministrul Emil Boc după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PDL.

De altfel, inclusiv preşedintele României avertiza de curând că nu a sosit vremea pentru decizii populiste.

PDL: “Nimeni nu are în intenţie ca de la 1 octombrie să existe o creştere a salariilor”

“În coaliţie nu s-a discutat subiectul creşterii salariilor. Nimeni nu are în intenţie ca de la 1 octombrie să existe o creştere a salariilor”, a spus şi pedelistul Sever Voinescu.

El a mai susţinut că nu este momentul pentru a lua măsuri “populiste” şi că “nimeni din coaliţie nu a dat semne de slăbiciune populistă”.

Ialomiţianu: “E prematur să vorbim despre majorări”

Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, susţine şi el că nu este momentul să se vorbească despre majorarea salariilor.

“Este prematur să se vorbească despre majorarea salariilor”, a declarat Ialomiţianu, adăugând apoi că obiectivul principal al rectificării bugetare îl constituie banii pentru investiţii şi pentru plata arieratelor.

“Obiectivul principal, imediat se referă la banii pentru investiţii. Deci, cu ocazia rectificării, vom da bani pentru investiţii şi vom lua în calcul plata arieratelor. Acestea sunt lucrurile pe care le vom cuprinde în ordonanţă”, a încheiat ministrul Finanţelor.

“Informaţia cum că am fi discutat o creştere de la 1 octombrie este o minciună”, a spus la rândul său preşedintele UNPR, Cristian Diaconescu.

Cei care au fost de faţă îi contrazic însă pe democrat liberali. “S-a discutat despre un procent de majorare a salariilor de 5%, dar rămâne să mai discutăm procentul cu care se vor majora. Să vedem dacă este o măsură sustenabilă”, a spus Varujan Pambuccian, liderul grupului minorităţilor naţionale, citat de Mediafax.

Lefurile celor de la stat au fost reduse cu 25% în vara anului trecut. Un bugetar cu salariul de 1000 de lei în iunie a primit în iulie doar 750 de lei. Câştigurile i-au fost însă majorate cu 13% de la 1 ianuarie 2011, când bugetarul a primit înapoi aproape 100 de lei. O nouă majorare de 5 procente din octombrie sau ianuarie ar aduce salariul bugetarului la 889 de lei. Adică în continuare sub nivelul de dinaintea tăierii. Ar fi astfel nevoie de o a treia tranşă de încă 12,5%.

Guvernul are acum trei cărţi în mânecă, depinde însă pe care o va juca: majorează salariile, reduce contribuţiile sau alocă mai mulţi bani pentru investiţii.

“Nu cred că există o posibilitate şi de majorare a salariilor şi de scădere a contribuţiilor sociale în acelaşi timp”, a declarat reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.

Aşadar cei de la putere trebue să decidă până în toamnă dacă le vor da o gură de oxigen bugetarilor sau celor din mediul privat.

Băsescu: “Nu este tolerat populismul”

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat duminică, 31 iulie, într-o conferinţă de presă, că face un apel “la seriozitate” din partea partidelor politice, în special a celor ce alcătuiesc majoritatea guvernamentală, subliniind că “nu este de tolerat niciun fel de populism”.

Chiar mă distram – mă distram, e greşit spus, am avut aproape un sentiment de revoltă -, vedeam politicieni care n-au avut curaj să anunţe măcar o măsură de austeritate, în schimb de câteva zile anunţă măririle de salarii, de pensii, de adaosuri… Apel la toţi cei predispuşi să facă un mare rău României – ruperea echilibrelor fragile în care ne aflăm şi care s-au obţinut cu costuri extrem de ridicate din partea populaţiei… Este un apel la raţiune. Sunt convins că oricâte eforturi de discreditare s-ar face, până la urmă românii vor înţelege că am făcut nu ce ne-a plăcut – că nimănui nu-i place să ia bani din salarii, să introducă taxe suplimentare, impozite pe pensii sau să ia măsuri de austeritate. Nu le-a făcut nimeni cu plăcere, dar le-am făcut pentru că a trebuit. Şi din cauza unor politicieni nu este de tolerat stricarea acestor echilibre şi implicit revenirea la o situaţie dificilă“, a spus şeful statului.

Ulterior, şeful statului adăugat că, în cazul în care nu va exista vreun derapaj, Guvernul va încerca ca din ianuarie 2012 să continue procesul de recuperarea a procentelor tăiate din salariile bugetarilor. Băsescu a precizat că nu e vorba de mărirea salariilor, ci doar de revenirea la nivelul de dinainte de iunie 2010 când au fost reduse salariile bugetarilor. Traian Preşedintele a amintit din nou de populismul de care dau dovadă unii politicieni care vorbesc despre mărirea de pensii. Băsescu a reamintit însă că România are o gaură de 14,2 miliarde de lei fondul de pensii, fapt ce nu permite majorarea pensiilor sau salariilor.

Guvernul are consimţământul FMI

Guvernul consideră că există spaţiu fiscal pentru creşterea salariilor din sectorul public, dar o majorare ar trebui operată numai după o nouă reducere a numărului angajaţilor bugetari, consideră şeful misiunii FMI de evaluare a acordului stand-by, Jeffrey Franks.

“Guvernul va lua o decizie referitor la cât de mare va fi creşterea (salariilor bugetarilor -n.r.) sau momentul în care va fi adoptată. Nu ar fi înţelept nici din partea mea, nici din partea lor, să spunem în acest moment care va fi decizia. Din punctul lor de vedere (al Guvernului – n.r.) exista spaţiu pentru creşterea salariilor, dar trebuie să aşteptăm până la acel moment pentru a fi siguri. Creşterea salariilor poate avea loc doar dacă există un număr satisfăcător de angajaţi în sistemul bugetar. Există încă o supraangajare în sectorul public”, a spus Franks.

Atât în precedentul acord cu FMI, cât ş în actuala înţelegere cheltuielile cu personalul sunt limitate în sume absolute, iar orice majorare salariala este posibilă doar în acest caz.

În acordul încheiat în luna mai, Guvernul se angajase să restructureze cel mult 1,2 milioane de salariaţi din sectorul bugetar.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version