Menu
in

Preot din Ialomița, și-a jefuit propria biserică și a fugit în Marea Britanie

Un preot din judeţul Ialomiţa şi-a jefuit propria biserică. Cât timp a slujit acolo, a vândut ilegal terenuri şi lemn din patrimoniul parohiei. A fost caterisit şi acum se află în Marea Britanie.

 Reprezentanţii Episcopiei Sloboziei şi Călăraşului susţin că preotul din Armăşeşti ar fi vândut în urmă cu patru ani zece din cele 26 de hectare pe care biserica la care slujea le avea în posesie. Pentru a realiza tranzacţia, părintele a folosit documente false. Astfel, el a reuşit să încaseze 55 de mii de lei.

Tot pentru a face rost de bani, preotul a vândut peste 200 de metri cubi de lemn, dintr-o pădure care aparţine tot parohiei.

Duhovnicul le-a declarat procurorilor că a recurs la această metodă pentru a recupera cheltuielile personale făcute în folosul parohiei. Preotul, care a fost caterisit, este cercetat în stare de libertate pentru delapidare şi înşelăciune.

 Între timp, a plecat şi ţară, iar acum locuieşte în Marea Britanie.

A jefuit un irlandez beat înainte cu jumătate de oră ca acesta să moară

Condiție inedită impusă unor hoți români. Vezi ce le-a cerut să facă judecătorul britanic

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version