Menu
in

Prințul Charles, vizită în România. Întâlniri cu președintele Iohannis și cu premierul Cioloș

Premierul Dacian Cioloș a avut luni, 30 mai, la Palatul Victoria, o întrevedere cu prințul Charles, aflat în vizită în România.

“În cadrul discuțiilor au fost abordate aspecte legate de protejarea patrimoniului cultural, biodiversitate, silvicultură, dezvoltarea rurală durabilă. Înaltul oaspete a prezentat stadiul principalelor proiecte pe care le desfășoară în România. Cu acest prilej, premierul i-a mulțumit Alteței Sale Regale pentru implicarea remarcabilă în conservarea biodiversității și a dezvoltării durabile în Transilvania, prin intermediul fundațiilor pe care le patronează”, informează un comunicat al Guvernului transmis AGERPRES.

Și președintele Klaus Iohannis l-a primit luni, la Cotroceni, pe prințul Charles.



În debutul discuțiilor, cei doi oficiali au ținut să precizeze că o astfel de întâlnire arată calitatea extraordinară a relațiilor bilaterale și contribuie, totodată, la buna dezvoltare și continuitate a acestora, se arată într-un comunicat de presă al Președinției.

Conform sursei citate, președintele Klaus Iohannis i-a mulțumit Prințului de Wales pentru vizită, dar și pentru contribuția semnificativă în procesul de conservare și păstrare a tradițiilor comunităților rurale transilvănene.

Principala temă de discuție a fost misiunea și rolul Fundației “The Prince of Wales” în România care vizează conservarea patrimoniului, Roșia Montană, agricultura și dezvoltarea durabilă în țara noastră.

 

Sursa: Agerpres

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version