Menu
in

Proiect de lege adoptat de Senat: Elevii vor intona imnul național înainte de ore

Intonarea imnului naţional ar putea deveni obligatorie zilnic, la începutul programului şcolar, în învăţământul primar, în varianta prescurtată, prin grija conducătorilor unităţilor de învăţământ, potrivit unei propuneri legislative a unui grup de senatori PSD, care a fost adoptată tacit de Senat, potrivit Mediafax.



Proiectul, semnat, printre alţii, de Ecaterina Andronescu, Viorel Arcaş, Marius Bota, Ioan Chelaru, Alexandru Cordoş, Gabriela Crețu, Darius Vâlcov şi de fostul senator Toni Greblă, în prezent judecător la Curtea Constituţională, prevede ca inspectoratele şcolare teritoriale să verifice respectarea acestor prevederi şi să stabilească măsuri de sancţionare pentru conducătorii unităţilor de învăţământ unde se constată nereguli privind aplicarea acestei legi.

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice mai stabileşte ca drapelul României să fie arborat, nu numai permanent, ci şi ”obligatoriu” pe edificiile şi în sediile autorităţilor şi instituţiilor publice, la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al instituţiilor de învăţământ şi cultură, la punctele pentru trecerea frontierei, la aeroporturile cu trafic internaţional şi ca pavilion pentru navele de orice fel şi alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc.

Iniţiatorii propun ca nerespectarea acestor prevederi să fie sancţioată cu amendă de la 30.000 la 100.000 de lei, care se aplică conducătorilor persoanelor juridice responsabile. Organele constatatoare în aceste cazuri sunt prefectul şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie.

”După sancţionarea contravenţională, reprezentantul autorităţii este obligat ca în 24 de ore să dispună arborarea drapelului. În situaţia în care nu se conformează, prefectul dispune arborarea prin intermediul personalului Instituţiei Prefectului sau al Inspectoratului Judeţean de Poliţie”, se mai arată în textul de lege care a trecut tacit de Senat.

Prin proiect, se interzice arborarea însemnelor (drapel şi stemă) ale statelor care nu mai există, precum şi ale unor entităţi cu pretenţii statale, nerecunoscute ca atare de către statul român.

Este interzisă, de asemenea, arborarea drapelelor altor state pe domeniul public sau privat al statului, al unităţii administrativ-teritoriale ori pe proprietatea privată a persoanelor fizice în alte situaţii decât cele prevăzute în prezent de lege.

Potrivit prevederilor legale în vigoare, drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu respectarea legii.

Potrivit propunerii legislative, nerespectarea acestui text de lege se sancţionează cu amendă de la 30.000 de lei la 100.000 de lei, care se aplică conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice responsabile, precum şi proprietarului imobilului.

Iniţiativa legislativă, care a trecut de Senat în forma propusă de iniţiatori, va fi dezbătută de Camera Deputaţilor în calitate de Cameră decizională.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version