Menu
in

Proiectul cultural „Dobrogea Interetnică”, la jumătatea drumului. Zeci de spectacole în liceele din orașul Constanța

Proiectul cultural „Dobrogea Interetnică” a ajuns la jumătatea drumului. După 26 de reprezentanții în județ, urmează altele 24, numai în liceele din municipiul Constanța.

„Am avut 26 de reprezentații la care au asistat elevi de liceu din județ, public pe cât de critic, pe atât de atent. Ne-au primit cu căldură, ne-au răsplătit cu aplauze, am primit felicitări și ne-au urat succes pe mai departe. Și, să nu uităm, ne-au invitat să-i avem în vedere și pentru proiecte viitoare, considerând inițiativa acestui proiect ca fiind binevenită.”, a declarat Georgiana Rusu, coordonator al proiectului cultural.

 „Dobrogea Interetnică” este un proiect cultural realizat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și organizat de Rusu I. Georgiana P.F.A. în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța. Proiectul presupune organizarea a 50 de reprezentații ale unui spectacol de teatru muzical în 50 de licee din județul Constanța, în perioada 23 septembrie – 25 octombrie 2019. Valoarea totală a proiectului este de 327.100 lei, din care finanțarea C.J.C. – 294.000 lei și contribuția proprie a beneficiarului – 33.100 lei.

„Dobrogea Interetnică” este un proiect despre conviețuirea într-un spațiu multicultural, dedicat liceenilor. Spectacolul promovează diversitatea și toleranța și prezintă în mod artistic repere esențiale ale diversității etnice din Dobrogea. Astfel, este evidențiat încă o dată, într-un mod artistic, dar cu exemple și argumente istorice, un adevăr incontestabil, unanim recunoscut: Dobrogea reprezintă un model de conviețuire interetnică, un exemplu de diversitate și toleranță, fiind apreciată ca un standard în ceea ce privește armonia dintre diversele etnii care conviețuiesc în spațiul multicultural al ținutului dintre Dunăre și Marea Neagră. Spectacolul este pigmentat cu fragmente muzicale, replici și/sau dialoguri purtate inclusiv în limbile celor mai importante etnii care conviețuiesc alături de români pe teritoriul Dobrogei: turci, tătari, romi, ruși-lipoveni, aromâni, greci, bulgari, armeni, evrei etc. Scenariul este bazat pe documentarea realizată de reputatul istoric și publicist constănțean dr. Cristian Cealera, autorul scrierilor istorice grupate sub titulatura „Poveștile Mării Negre” (Black Sea Tales).

Actorii din spectacol sunt: Florența Goraș, Lidia Șuleru, Andriana Makri, Irina Zlăteanu, Gelu Ciobanu, Alexandru Medveghi. Regia și scenariul îi aparțin lui Iulian Enache. Scenografie: Lăcrămioare Dumitrașcu. Muzică: Adrian Mihai.

 Programul reprezentațiilor din municipiul Constanța este următorul.

14. Joi, 10 octombrie 2019: Liceul Teoretic Ovidius (10:00) + Colegiul Național M. Eminescu (12:00)

15. Vineri, 11 octombrie 2019: Liceul Teoretic Lucian Blaga (10:00) + Colegiul Național de Arte Regina Maria (12:00)

16. Luni, 14 octombrie 2019: Liceul Teoretic C.A. Rosetti (10:00) + Colegiul Comercial Carol I (12:00)

17. Marți, 15 octombrie 2019: Colegiul Național Mircea cel Bătrân (10:00) + C. N. Pedagogic Constantin Brătescu (12:00)

18. Miercuri, 16 octombrie 2019: Liceul Tehnologic Virgil Madgearu (10:00) + Liceul Teoretic Traian (12:00)

19. Joi, 17 octombrie 2019: Colegiul Tehnic Pontica (10:00) + Colegiul Tehnic Tomis (12:00)

20. Vineri, 18 octombrie 2019: Colegiul Tehnic de Marină Al. Ioan Cuza (10:00) + Colegiul Tehnic Energetic (12:00)

21. Luni, 21 octombrie 2019: Liceul cu Program Sportiv Nicolae Rotaru (10:00) + Liceul Tehnologic Dimitrie Leonida (12:00)

22. Marți, 22 octombrie 2019: Liceul Tehnologic Gheorghe Duca (10:00) + Liceul Tehnologic Gheorghe Miron Costin (12:00)

23. Miercuri, 23 octombrie 2019: Liceul Tehnologic I.N. Roman (10:00) + Liceul Tehnologic Electrotehnică și Telecomunicații (12:00)

24. Joi, 24 octombrie 2019: Liceul Teoretic Decebal (10:00) + Liceul Teoretic George Călinescu (12:00)

25. Vineri, 25 octombrie 2019: Liceul Teoretic George Emil Palade (10:00) + Colegiul Național Militar Al. Ioan Cuza (12:00).

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version