Menu
in

Regele Mihai îşi sărbătoreşte ziua de nume în mijlocul românilor. Porţile Palatului Elisabeta s-au deschis

Regele Mihai îşi sărbătoreşte azi public ziua de nume şi ziua de naştere. Dar nu printr-o petrecere privată. În ziua Sfinţilor Mihail şi Gavriil, Suveranul a ales să fie în mijlocul românilor. Porţile Palatului Elisabeta a fost deschis pentru toţi cei care vor dori să îi ureze “La mulţi ani”.



Zeci de români au venit de la prima oră la porţile Palatului, aducând cadouri, steaguri sau flori pentru Majestatea Sa. La ora 11.00, Regele a ieşit în balconul Palatului alături de fiica sa cea mare, principesa Margareta, cărora li s-a alăturat la scurt timp principii Radu şi Nicolae. Cei prezenţi au scandat “Regele Mihai” şi i-au cântat “La Mulţi Ani”. Regele Mihai a oferit ieri un dejun festiv, la care au fost invitaţi politicieni şi ambasadori. A fost o ocazie pentru personalităţile politice să sărbătoarească alături de fostul suveran onomastica acestuia, cu o zi mai devreme.

Destinul Regelui Mihai, care a împlinit în 25 octombrie vârsta de 92 de ani, este marcat de momentele dramatice care au răvăşit România în ultimul veac. Mihai I a urcat pe tron prima dată la 5 ani. Era al treilea rege al României, după Carol I, care adusese ţării independenţa şi după Ferdinand I întregitorul, care crease România Mare. A fost detronat de tatăl său, Carol al II-lea, în 1930, şi a redevenit rege la 18 ani, într-unul dintre cele mai grele momente pentru ţara aruncată într-un război distrugător. La 23 august 1944, tânărul rege şi-a asumat ieşirea României din alianţa cu Germania nazistă şi continuarea războiului de partea Aliaţilor. Gestul său de mare curaj a scurtat războiul, a salvat sute de mii de vieţi şi le-a oferit românilor speranţa unei reveniri la regimul democratic. Numai că regele care îl infruntase pe Hitler a fost forţat să abdice în 1947. Dispărea atunci ultima piedică în calea sovietizării României.

Mihai I a plecat tânăr din România, la 26 de ani şi a stat în exil 45 de ani, până în 1992. Regele a încercat să se întoarcă în România mai devreme, în 1990. A aterizat la Otopeni, dar , în drum spre Curtea de Argeş, a fost întâmpinat de Poliţie şi scos din ţară. A revenit doi ani mai târziu de Paşte, iar un milion de oameni au ieşit pe străzi pentru a-l întâmpina.

Peste 1,3 milioane de români îşi sărbătoresc astăzi onomastica

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt sărbătoriţi, pe 8 noiembrie, de credincioşii ortodocşi şi, odată cu ei, toţi îngerii, consideraţi în tradiţia populară păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte. Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, peste 1,3 milioane de români îşi sărbătoresc astăzi ziua numelui.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version