Menu
in

România are drumuri mai proaste decât ţările din lumea a treia. Şi Tanzania ne întrece

România se află la coada unui clasament privind starea drumurilor realizat de Forumul Economic Mondial, care a evaluat 138 de ţări. Asta în condiţiile în care 38% din reţeaua de drumuri, adică 33.000 de kilometri, este formată din drumuri pietruite şi de pământ. Adică, condiţii ca în Evul Mediu.



Ţara noastră are cele mai proaste drumuri din Uniunea Europeană, şi cele mai proaste drumuri din toată Europa, exceptând Republica şi Ucraina, potrivit raportului. Dacă românii s-au obişnuit cu acest soi de comparaţie, în legătură cu statele din Europa, mai puţin cunoscut este faptul că România are drumuri mai proaste şi decât majoritatea statelor din Africa şi decât în multe state asiatice, unele măcinate ani la rând de războaie.

Din cele 138 de state analizate, România ocupă poziţia 128. Doar cinci state africane au drumuri mai proaste decât noi. În rest, la capitolul “calitatea drumurilor”, România este în urma unor state ca Ciad (locul 127), Sierra Leone (locul 122), Gabon (locul 121), Malawi (locul 112), Benin (locul 114), Zimbabwe (locul 101), Tanzania (90), Uganda (88), Etiopia (83), şi lista poate continua.

Comparaţia cu statele asiatice este la fel de ruşinoasă. Potrivit datelor din Raport, România are drumuri mai proaste decât ţări ca Bangladesh, Mongolia sau Nepal, dar, paradoxal, şi decât ţări precum Vietnam sau Cambodgia, care în in istoria recentă au trecut prin războaie.

Se pare că timpul parcă a stat pe loc în multe zone din ţară. Chiar şi drumuri foarte circulate au rămas neasfaltate. În total mai avem 15 kilometri de drumuri naţionale de pământ şi 2.024 de kilometri de drumuri judeţene.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version