in

Românii care pleacă în Marea Britanie, controlați la graniță. Trebuie să declare bunurile din România

Cei care trec frontiera în România, pentru a merge în Marea Britanie, vor fi supuși controalelor vamale și vor putea oricând să fie opriți și controlați.

Persoanele fizice care vor trece frontiera pentru a merge în Marea Britanie vor fi supuse controalelor vamale, a declarat Marcel Simion Mutescu, director general Direcția Generala a Vămilor – ANAF, într-o conferință online organizată de Financial Intelligence, potrivit HotNews.

„Este neplăcut, având în vedere ce-a fost până acum, dar asta se întâmplă de la 1 ianuarie”, a spus el.

Acest control vamal, spune Mutescu, se referă la bunuri care trebuie declarate precum arme, muniție, droguri, bani numerar – tot ce este peste 10.000 euro.

„În privința bunurilor de uz personal, cel puțin pe aeroport, dacă sunt până în 430 euro echivalent, nu sunt probleme. Dacă sunt valori mai mari vor trebui făcute formalitățile vamale”, a spus el.

„Nu vă așteptați la un control dintr-acesta în care toată lumea vine și este luată la buzunărit. Se face pe analiză de risc. O să vedeți o persoană care este selectată și invitată în cameră la control, cu bagaje și asta. În rest, nu vor fi mari schimbări dar puteți să știți că oricând puteți fi opriți și controlați”, a mai spus șeful vămilor din România.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 4]

Eurodeputatul Pîslaru avertizează Londra: „Regatul Unit trebuie să protejeze drepturile și beneficiile rezidenților din UE”

Ce tragedie! O familie întreagă, ucisă de COVID după ce s-a infectat la petrecerea de Crăciun