O treime dintre veniturile lunare ale românilor sunt consumate pe mâncare și băuturi. O arată statistica despre venituri și cheltuieli din al treilea trimestru al anului trecut. Datele sunt alarmante pentru viitorul ţării: în medie, o familie cheltuie pe lună, pentru educație, mai puțin de 4 lei.
Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), o familie a cheltuit în medie, lunar, 804 lei pe alimente și băuturi nealcoolice. Veniturile totale ale unei familii sunt, în medie, de 4.900 de lei pe lună. Din suma totală, cheltuielile reprezintă 86 la sută, adică 4.200 de lei.
Banii se duc în special pe alimente și pe utilități. Sănătatea, recreerea şi educaţia sunt domeniile unde se cheltuiesc cei mai puţini bani. Economiștii spun că există câteva fundamente economice pentru această situație.
„Adevărul economic este că puterea de cumpărare în România raportat la media din Uniunea Europeană este la aproape jumătate. Principalul factor determinant fiind competitivitatea scăzută a companiilor care nu sunt capabile să plătească salarii pentru un trai decent de viaţă. Un alt fundament economic important este inflaţia în creştere din cauza costurilor şi a deprecierii monedei naţionale”, a declarat economistul Iancu Guda.
Mai puţin de 0,1% din veniturile totale ale unei familii se duce pe educaţie, adică sub 4 lei pe lună.
„Sărăcia generează cheltuieli pentru nevoile primare, hrană, căldură, băutură. România este în proporţie de 40 la sută în sărăcie. În foarte multe zone educaţia e văzută ca fiind pentru domni, pentru cei care îşi permit şi e mult mai important să ai pe masă ce să mănânci”, a spus Gelu Duminică, sociolog.
Față de vara anului trecut, spre sfârșitul lui 2019 veniturile totale au urcat cu 2,3%. Cu toate acestea, România rămâne la coada clasamentului european, în ceea ce privește veniturile pe cap de locuitor.