Menu
in

Scandalul Kinder: Firma Ferrero a întrerupt colaborarea cu firma care asambla jucării în casele oamenilor

Firma Ferrero a anunțat că a întrerupt orice relație cu firma românească Prolegis, subcontractor al Romexa S.A., partenerul din România al producătorului de ciocolată.

Potrivit profit.ro, încheierea colaborării s-a datorat reportajului din ziarul britanic The Sun în care se arăta că subcontractorul plătea sume derizorii familiilor sărace de români pentru asamblarea, în propriile locuințe, a jucăriilor care se găsesc în interiorul ouălor Kinder.  La asamblarea jucăriilor participau și minori, potrivit publicației britanice.

Ferrero a început o anchetă imediat după publicarea materialului jurnalistic din The Sun.

“Investigația continuă, însă până în prezent nu avem dovezi cu privire la implicarea copiilor în muncă. Cu toate acestea, au ieșit la iveală mai multe neconcordanțe între politicile Ferrero și contractele încheiate, asftel că am ordonat încetarea, cu efect imediat, a oricărei relații cu subcontractorul Prolegis din România”, se arată într-un comunicat al companiei multinaționale.



Ferrero, al treilea mare producător de ciocolată la nivel mondial, precizează că va lua măsuri pentru ca angajații din România care nu au legătură cu scandalul creat să nu fie “afectați pe nedrept” și precizează că implicarea copiilor în procesul muncii, directă sau indirectă, este strict interzisă pe parcursul întregului proces de producție, scrie profit.ro.

Potrivit companiei, asamblarea jucăriilor-surpriză din interiorul ouălor Kinder se face de către angajați, în interiorul fabricilor.

The Sun a publicat un reportaj în care arăta că familiile sărace de români muncesc până la 13 ore pe zi în propriile locuințe pentru a asambla jucăriile care se găsesc în interiorul ouălor Kinder.

Mai mult, la asamblarea jucăriilor muncesc inclusiv copii de șase ani, în schimbul unei sume infime, de 22 de pence pe oră. Articolul a fost preluat de mai multe publicații britanice la scurt timp după ce a fost publicat pe site-ul The Sun.

 

Potrivit acestuia, pentru fiecare 1.000 de ouă asamblate, o familie primeşte în jur de 20 de RON, echivalentul a doar 3.77 lire sterline. Apoi, jucăriile sunt transportate la Carei, la fabrica Ferrero, unde sunt vândute de intermediari cu 80 de pence bucata.

The Sun: Copii români, sclavi la 6 ani. Muncesc pe nimic la asamblarea jucăriilor din ouăle Kinder

Femeia din ancheta The Sun „Kinder cu surprize”: „Eu nu am înțeles tot în engleză. Am crezut că vor să promoveze”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version