Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la cazul copiilor și adulților din județul Argeș, sechestrați și supuși la muncă forțată.
Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22 și art. 49 din Constituția României privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și protecția copiilor și a tinerilor.
Conform relatărilor din presă, procurorii au efectuat perchezitii în comuna Berevoiești, satul Gămăcești, la 40 de persoane, suspectate că ar fi recrutat sau răpit oameni săraci sau copii cu dizabilități, pe care i-ar fi pus să cerșească sau să muncească în gospodăriile acuzaților. DIICOT a început urmărirea penală față de 40 de persoane, iar, în total, 90 de oameni sunt vizați în acest dosar.
Aceste persoane sunt acuzate că, începând cu anul 2008 și până în prezent, ar fi constituit mai multe grupuri infracționale organizate structurate pe baza relațiilor de familie, care ar fi recrutat aproximativ 40 de persoane minore și majore prin constrângere, inducere în eroare, răpire sau profitând de starea de vulnerabilitate în care se aflau acestea le-ar fi exploatat, supunându-le la executarea de munci și îndeplinirea de servicii în mod forțat. Printre victime se numără copii, dar și persoane cu dizabilități fizice sau psihice ori cu situații materiale precare, care ar fi fost forțate să muncească sau să practice cerșetoria.
Matei Vîrtosu – purtător de cuvânt, Avocatul Poporului
Foto: ziarulargesul.ro
Poliția Română informează următoarele despre acest caz: “La data de 13 iulie a.c., 160 de poliţişti din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti şi Craiova, precum și polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S. T. Piteşti, împreună cu reprezentanţi ai D.G.A.S.P.C. Argeş, au efectuat 40 de percheziţii domiciliare, pentru probarea activităţii infracţionale a 90 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni de exploatare a persoanelor vulnerabile.
În urma perchezițiilor, au fost indisponibilizați 228.000 de lei, susceptibili a proveni din infracţiuni de exploatare a persoanelor vulnerabile, aproape un kilogram de bijuterii din aur, 9 drujbe, precum și 3 autoutilitare care ar fi fost folosite în activitatea infracțională.
De asemenea, polițiștii au depistat 5 persoane, 3 adulți și 2 minori, care ar fi fost exploatate de cei în cauză, fiind preluate de reprezentanții D.G.A.S.P.C. Argeş.”
Foto: ziarulargesul.ro
CITITI MAI MULT:
Tânăr rănit la Colectiv, în greva foamei. „Mama a fugit cu banii pentru recuperare”
Îngrijorător! Românii, cele mai multe cazuri de sclavie modernă și prostituție din Europa
VIDEO – Reportaj terifiant! Românii, proxeneți și sclavi pe străzile Londrei
Români sclavi în Irlanda. Munceau sub amenințare la o spălătorie auto