Menu
in

Se închid spitalele: România a exportat un oraș de medici

România mai are doar jumătate dintre medicii de care are nevoie, şi an de an, dacă 3.000 de medici intră în sistem, 3.500 ies din sistem. Cel mai mare „exod” a fost înregistrat în 2011, când aproape 3.000 de doctori au fost interesaţi să plece din ţară.

La fiecare şase ore un doctor român părăseşte ţara pentru a lucra în străinătate.

Aproximativ 43.000 de medici au solicitat Colegiului Medicilor din România (CMR), în ultimii zece ani, documente necesare practicării medicinei în străinătate, anunța fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu, la sfârșitul anului trecut. Cam cât populația orașului Lugoj. „Chiar dacă nu toți au plecat, aceste cifre în sine sunt de natură să ne îngrijoreze“, a afirmat Voiculescu.



În primele șase luni ale anului trecut, au plecat, potrivit datelor Colegiului Medicilor din România, 1.434 de medici, iar cele mai multe plecări s-au înregistrat în anul 2011, când 3.000 de doctori, din diverse specializări, au ales să practice meseria în alte țări. Drama este cu atât mai mare cu cât România ar avea nevoie, pentru a acoperi deficitul de medici, de exact numărul celor care au ales să plece în străinătate, adică peste 12.000, așa cum estimează ministrul Sănătății, Florian Bodog. Cei mai mulți dintre medici aleg să-și practice meseria în Anglia, Franța și Germania, relatează Cotidianul.

„Cifra este undeva în jur de 12.000 de medici, din ceea ce-mi amintesc eu, în această situație. Știm că avem medici care pleacă doar în momentul în care ei solicită certificatul de conformitate, știm în același timp că aceste certificate de conformitate se eliberează nu numai medicilor care pleacă din sistem, ci și celor care se pregătesc, sau care doresc să aibă acest certificat, în situația în care doresc să plece“, a mai spus Bodog. Ministrul Sănătății a recunoscut că la nivelul instituției pe care o conduce nu există o cifră exactă privind numărul medicilor din țară, adăugând că pentru acest lucru a înființat un Centru de Resurse Umane.
Deși, în fiecare an, sunt angajați 3.000 de medici în toată țara, alți 3.500 aleg să părăsească spitalele românești fie prin migrație, fie prin pensionare. „Cu toate acestea, România pregătește anual mii de absolvenți ai învățământului medical. Un studiu efectuat de Organizația Mondială a Sănătății, pe care l-am solicitat imediat ce am venit la Ministerul Sănătății, ne arată cât costă pregătirea unui absolvent român de studii medicale. Suma este de 81.000 de lei și această sumă nu ia în calcul rezidențiatul, care implică de asemenea sume foarte mari“, a mai spus Voiculescu, tot la sfârșitul anului trecut. Școlarizarea celor 43.000 de medici care au cerut de la CMR acte pentru a-și exercita profesia în alte țări costă statul român 3,5 miliarde de lei, adică 770 milioane de euro.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version