in

Se îngroașă gluma. „Organizatorul protestului Diasporei”, dosar penal pentru instigare publică



Ovidiu Grosu, care s-a autointitulat „adevăratul organizator al protestului diasporei din 10 august”, s-a ales cu dosar penal, anunţă procurorii DIICOT. Motivul: i-a îndemnat la un post de televiziune pe viitorii participanţi la manifestaţie să recurgă la acte de violenţă îndreptate împotriva integrităţii corporale a forţelor de ordine, inclusiv a vieţii acestora.

„Structura Centrală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în seara zilei de 06.08.2018, în cadrul unei emisiuni  difuzate de către un post de televiziune naţional, a fost prezentat un interviu al numitului Ovidiu Grosu pe parcursul căruia, acesta, care s-a autointitulat ”adevăratul organizator al protestului diasporei din 10 august”, i-a îndemnat pe viitorii participanţi la manifestare să recurgă la acte de violenţă îndreptate împotriva integrităţii corporale a forţelor de ordine, inclusiv a vieţii acestora”, spun procurorii.

Verificările anchetatorilor au scos la iveală faptul că, „înscriindu-se pe aceeaşi linie a demersurilor de instigare publică la săvârşirea de acte de violenţă împotriva reprezentanţilor autorităţilor chemate să asigure desfăşurarea în condiţii de siguranţă a manifestaţiei organizate a avea loc în data de 10.08.2018 în municipiul Bucureşti, numitul Ovidiu Grosu  a îndemnat publicul verbal şi scris să săvârşească în condiţiile Legii nr.535/2004  infracţiuni contra vieţii şi integrităţii corporale a persoanelor, respectiv distrugere”.

Astfel, Grosu a fost pus astăzi sub control judiciar pentru 60 de zile, mai exact până pe 06.10.2018. El nu are voie să partcipe la protestele de vineri.

„Pe durata controlului judiciar inculpatul  urmând să respecte, printre altele, urmatoarele obligaţii: – să nu folosească sisteme informatice ce au conexiunea de date activă (să nu utilizeze internetul);      – să nu depăşească limita teritorială a judeţului de reşedinţă decât cu încuviinţarea prealabilă a D.I.I.C.O.T.      – să nu acorde interviuri;      – să nu participe la adunări publice;      – să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme”, atrag atenţia procurorii.

Sursa: Adevărul

„Organizatorul mișcării diasporei” vrea REVOLUȚIE la București pe 10 august: „Flăcări, fum și sânge pe străzi”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Important pentru cei care participă la mitingul de pe 10 august. Vezi programul manifestației diasporei!

Ce îi îndeamnă Mălin Bot pe protestatarii din diaspora: „Guvernul trebuie ocupat!”