Menu
in

Sorin Grindeanu, fost membru în Comisia SRI, noua propunere a lui Liviu Dragnea pentru postul de premier

Sorin Grindeanu este noua nominalizare de premier PSD-ALDE, după ce Iohannis a refuzat să o numească, din motive secrete, pe Sevil Shhaideh în fruntea guvernului.



Anunțul a fost făcut miercuri de președintele PSD Liviu Dragnea, care a precizat că partidul a avut mai multe variante – să declanşeze suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, să menţină propunerea iniţială, Sevil Shhaideh, sau o meargă cu un nou nume.

Dragnea a arătat că social-democraţii i-au propus să îşi asume el însuşi funcţia, dar a refuzat pentru că nu a vrut să forţeze o lege, deşi aceasta este neconstituţională şi nedreaptă.

Liviu Dragnea a anunțat nominalizarea lui Grindeanu la finalul ședinței CEX a PSD.

Despre Sorin Grindeanu, preșdintele PSD a comentat ironic: «Din câte știu nu e agent Hezbollah sau Hamas, poate se descopera că e KGB, că a omorât pe cineva», făcând trimitere la acuzațiile aduse lui Sevil Shheideh, al cărei soț a fost acuzat că susține organizația Hezbollah și pe dictatorul sirian Assad.

Dacă Iohannis refuză și a doua nominalizare? “Nu vreau să inițiez un război. Dacă va refuza și această propunere, cred ca nu mai avem altă variantă”, a spus Dragnea referindu-se la suspendare.

Întrebat de jurnaliști dacă are vreo legătură cu serviciile secrete, Sorin Grindeanu a negat.

Și Liviu Dragnea a negat că omul propus să fie premier ar avea legături ascunse cu SRI: ”Sorin Grindeanu nu are nicio legătură cu SRI. A fost din greșeală în Comisia de Control a SRI, din întâmplare. Nu toți care sunt în Comisie sunt acoperiți.”, a precizat Dragnea.

Cine este Sorin Grindeanu? Are 41 de ani, a absolvit Facultatea de Matematică. Este născut la Caransebeş.

A absolvit Facultatea de Matematică, Secţia Informatică, la Timișoara, iar în 1999 a avut o bursă de 3 luni la Universitatea Bologna – Italia. A mai studiat în Germania, Portugalia, Marea Britanie.

În 2013, Grindeanu a urmat un Program postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională în domeniul Ştiinţe Militare, Informaţii şi Ordine Publică – Academia Naţională de Informaţii.

După mai multe funcții în domeniul universitar și în administrația locală, a fost director la mai multe firme private.

Este membru PDSR din noiembrie 1996, în prezent fiind preşedinte interimar al PSD Timiş.

În perioada 2004-2008 a fost consilier local la Timişoara. Din 2012 a fost ales deputat de Timiș, fiind membru în Comisia de control a SRI în perioada februarie 2013 – decembrie 2014.

A fost ministru pentru Societatea Informațională (17 dec. 2014 — 17 nov. 2015).

În prezent este preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş.

Dragnea (PSD): „Iohannis vrea suspendare, crede că se va reinventa. Vom cumpăni în interesul României”

Dragnea (PSD): „Iohannis vrea suspendare, crede că se va reinventa. Vom cumpăni în interesul României”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version